O nouă simulare de război arată cum Rusia și-ar atinge „majoritatea obiectivelor” în doar câteva zile…

[analyse_image type=”featured” src=”https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA4dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjYl/MkYwMiUyRjA1JTJGMjU4MDA2Ml8yNTgw/MDYyX3RhbmN1cmktcnVzZXN0aS1leGVy/Y2l0aXUtbWlsaXRhci5qcGcmdz0xMjAw/Jmg9NjMwJnpjPTEmaGFzaD0xNjMzMjU5/Mjg3Njk4NWE5NzM3ZmFhNDdlM2RiNDFiZA==.thumb.jpg”]

O nouă simulare de război în care Rusia ar invada Lituania, invocând o criză umanitară în Kaliningrad, a arătat că Moscova și-ar atinge „majoritatea obiectivelor” în doar câteva zile, în timp ce aliații NATO ar ezita să intervină.

Exercițiul realizat de ziarul Die Welt și Centrul german pentru jocuri de război al Universității Helmut-Schmidt din cadrul forțelor armate germane a prezentat un scenariu în care Kremlinul ar urma să invoce o falsă „criză umanitară” în Kaliningrad pentru a ocupa orașul lituanian Marijampole din sudul țării, un punct strategic de pe drumul ce leagă exclava rusească de teritoriul Belarusului.

Scenariul imaginat ar avea loc în octombrie 2026 și s-ar desfășura în condițiile în care Statele Unite nu își mai asumă rolul de conducere a operațiunilor NATO, iar celelalte țări ezită să răspundă în forță – o situație ce i-ar permite Rusiei să își domine adversarul în doar câteva zile, folosind o forță inițială de doar 15.000 de soldați.

„Rușii și-au atins majoritatea obiectivelor fără să își mute multe dintre propriile lor unități”, a spus Bartlomiej Kot, un analist în securitate care a jucat rolul prim-ministrului Poloniei în timpul exercițiului.

„Ceea ce mi-a arătat mie [simularea] este că, odată ce ne vom confrunta cu narațiunea escaladării din partea Rusiei, avem înrădăcinată în mentalitatea noastră ideea că noi suntem cei care trebuie să facă pasul înapoi”, a mai spus Kot pentru Wall Street Journal.

SUA nu se implică, Germania ezită și Polonia rămâne în defensivă – scenariul înfrângerii în Lituania

În Marijampole se intersectează mai multe drumuri europene foarte importante. UE și Ucraina folosesc autostrada Via Baltica pentru a ajunge în țările baltice prin Polonia, în timp ce tot pe aici trece și drumul de tranzit care leagă Belarus de Kaliningrad, pe care Lituania este obligată să îl țină deschis pentru traficul din Rusia, conform condițiilor unui tratat mai vechi.

În această simulare, Rusia a interpretat invazia Lituaniei și ocuparea orașului Marijampole ca pe o misiune umanitară. Statele Unite au refuzat să invoce articolul 5 al NATO, care prevede ca toți membrii alianței să intervină în apărarea unui alt stat membru care este atacat.

Germania a ezitat să răspundă în fața atacului, iar brigada sa din Lituania nu a intervenit, după ce Rusia a folosit drone ca să mineze zonele din apropierea unei baze militare folosite de trupele NATO, conform rezultatelor simulării.

În același timp, Polonia și-a mobilizat trupele, dar a decis, în ultimă instanță, să nu le trimită în Lituania.

„Descurajarea depinde nu doar de capacități, ci și despre cum percepe inamicul voința noastră”, a spus Franz-Stefan Gady, un analist militar de la Viena care a jucat rolul de șef de stat major al armatei ruse.

„În timpul simulării, eu și ‘colegii mei ruși’ știam că Germania va ezita. Iar asta a fost suficient ca să câștigăm”, a spus Gady.

Dacă invadează o țară NATO, Rusia riscă să piardă Kaliningradul

Într-un scenariu real, Lituania și aliații ei ar fi obținut destule informații înainte de lansarea invaziei pentru a putea evita această situație, a spus contraamiralul Giedrus Premeneckas, șef de stat major al apărării din Lituania.

Premeneckas a spus că, și fără aliații ei, forțele armate ale Lituaniei pot face față unei acțiuni militare limitate îndreptate împotriva orașului Marijampole și că Rusia ar trebuie să țină seama de miza mare pusă în joc.

„Ar fi o problemă pentru Rusia să susțină Kaliningrad”, a mai spus Premeneckas, care a adăugat că NATO trebuie să transmită foarte clar că dacă Rusia va declanșa o astfel de operațiune, va pierde Kaliningradul.

Editor : Raul Nețoiu

[analyse_source url=”https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/o-noua-simulare-de-razboi-arata-cum-rusia-si-ar-atinge-majoritatea-obiectivelor-in-doar-cateva-zile-daca-ar-invada-o-tara-nato-3617869″]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.