[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/02/IMG_2716.jpeg”]
Lucruri cel puțin neobișnuite par să se întâmple la o importantă televiziune regională, unde șefa interimară ar fi ajuns să le ceară angajaților explicații scrise ori de câte ori politica editorială nu îi convine.
Apariția Dianei Șoșoacă pe post, la TVR Timișoara, în emisiunea Actul Regional din 26 ianuarie 2026, unde europarlamentara și-a exprimat opiniile despre crima de la Cenei, după ce a descins în județul Timiș, a provocat o reacție vehementă din partea directoarei interimare, Dite Dinesz.
Aceasta i-a solicitat realizatoarei emisiunii, Ramona Boroșovici, să justifice decizia editorială, întrebarea centrală fiind: „Care au fost argumentele care au stat la baza deciziei de a avea un singur invitat, un europarlamentar care nu reprezintă regiunea noastră și nu are nicio competență în acest caz, în condițiile în care autoritățile locale implicate nu și-au exprimat punctul de vedere în această emisiune?”.
Demersul nu a fost făcut direct, ci pe cale ierarhică, prin intermediul redactorului-șef interimar Florin Mihoc — „prin interpuși”, cum spun unii angajați.
În răspunsul transmis la adresa internă prin care i se cereau explicații, realizatoarea Ramona Boroșovici i-a reamintit fostei membre a Consiliului de Administrație al TVR că, potrivit cadrului normativ al instituției, nu există nicio prevedere legală care să oblige un jurnalist să invite sau să excludă o anumită persoană dintr-o emisiune de actualitate. De asemenea, nu există obligația de a justifica selecția invitaților, dincolo de responsabilitățile editoriale obișnuite.
Mai mult, Borosovici subliniază că statutul jurnalistului din TVR interzice explicit orice ingerință în actul editorial și orice formă de cenzură exercitată asupra personalului redacțional.
Deocamdată, nu au fost dispuse măsuri disciplinare împotriva realizatoarei care „și-a permis” să o invite în direct pe Diana Șoșoacă. Totuși, nemulțumirea directorială a fostei reporterițe Dite Dinesz — percepută ca apropiată și susținută de un fost ministru PNL — continuă să planeze asupra redacției.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/controverse-la-tvr-timisoara-dupa-aparitia-dianei-sosoaca-in-emisiunea-actul-regional/”]