Aleşii neamului se întorc la muncă. Ce “restanţe” îi aşteaptă

Primul proiect care intră în dezbaterea Parlamentului, la revenirea din vacanţă, este cel al noului Cod Fiscal. Acum o lună şi jumătate, preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea proiectului pentru că nu prevedea, pe lângă relaxarea fiscală accentuată, şi măsuri pentru sporirea veniturilor bugetare. Iniţial, pentru Codul Fiscal fusese convocată o sesiune extraordinară, însă aceasta a fost anulată pentru că liderii politici nu se puseseră de acord asupra noii forme a legii.

Liviu Dragnea, preşedinte interimar PSD: Am convenit ca votul final să se întâmple până la finalul săptămânii viitoare .Cred că şi preşedintele Iohannis va promulga legea aşa rapid.

După ce va fi promulgat, Codul Fiscal va constitui baza de calcul pentru proiectul bugetului de stat pe 2016. O altă lege care va influenţa cheltuielile bugetare este cea a salarizării angajaţilor din sectorul de stat, care urmează şi ea să ajungă în Parlament în această toamnă.

Victor Ponta, prim-ministru: Pentru legea salarizării trebuie să facem principiile, cum se plătesc, câte clase, câte grade. Al doilea lucru : pachetul financiar, în cât timp putem să ajungem la ceea ce ne-am propus pentru că.în niciun caz şi nimeni nu a zis că de anul viitor, de la 1 ianuarie, toată lumea are salarii mult mai mari. Eîn funcţie de spaţiul bugetar. dar se poate face o segmentare pe trei-patru ani.

Nimeni nu şi-a pus problema afectării spaţiului bugetar atunci când a fost adoptată ordonanţa care măreşte salariile demnitarilor. Aceasta a intrat în vigoare la 1 august şi majorează veniturile preşedintelui, ale membrilor Guvernului, ale şefilor celor două Camere şi ale şefilor de servicii secrete.

Liviu Dragnea: Cred că şi colegii din opoziţie vor fi de acord ca discuţia pe OUG privind salariile demnitarilor să fie făcută o dată cu proiectul privind salariile când vine în Parlament.

O altă lege care aşteaptă un vot este cea a pensiilor speciale pentru parlamentari, retrimisă de preşedinte în Parlament. Toate acestea vor influenţa calculele privind bugetul pe anul viitor. Proiectul acestuia trebuie să ajungă în Parlament până pe 15 noiembrie.

Alte priorităţi legislative ale sesiunii de toamnă sunt legea iniţiată de toţi liderii partidelor parlamentare privind prelucrarea datelor personale în comunicaţiile electronice şi propunerea UNPR de modificare a Codului Penal pentru înăsprirea pedepselor în caz de ultraj.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alesii-neamului-se-intorc-la-munca-ce-restante-ii-asteapta-432901


Analyse


2025-03-21 07:15:37

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Prioritati legislative in Parlament

Entity Sentiment:

  • Cod Fiscal: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Parlamentul se intoarce la munca cu prioritati legislative precum Codul Fiscal si legea salarizarii.

Summary: Parlamentul Romaniei isi reia activitatea cu discutii asupra unor proiecte legislative importante, inclusiv noul Cod Fiscal si legea salarizarii angajatilor din sectorul de stat. Presedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea Codului Fiscal pentru a include masuri de crestere a veniturilor bugetare. Liviu Dragnea si Victor Ponta au discutat despre promulgarea rapida a legii si despre principiile salarizarii. Alte prioritati includ legea pensiilor speciale si modificari ale Codului Penal.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.