Venezuela: Eliberarea a 17 deținuți politici (ONG)

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202602/20260205023255_966698.jpg”]

Cel puțin 17 prizonieri politici au fost eliberați miercuri în cadrul măsurilor de punere în libertate promise de guvernul venezuelean sub presiunea americană, după capturarea președintelui Nicolas Maduro la începutul lunii ianuarie, a raportat un ONG specializat în prizonieri politici, notează AFP.

ONG-ul Foro Penal a verificat miercuri 17 eliberări de prizonieri politici, ridicând la 367 numărul total al persoanelor puse în libertate din 8 ianuarie, a declarat pentru AFP directorul său, Alfredo Romero.

Eliberările au avut loc în patru închisori situate în orașe din apropierea capitalei Caracas, în timp ce țara are încă peste 600 de prizonieri politici, potrivit ONG-ului.

Autoritățile venezuelene au anunțat pe 8 ianuarie eliberarea unui ‘număr important’ de deținuți, dar acestea decurg lent și unele familii continuă să aștepte în fața închisorilor.

Președinta interimară Delcy Rodriguez a anunțat vineri o lege de amnistie generală, care ar include prizonierii politici și le-ar permite să evite urmărirea penală. În prezent, cei eliberați sunt în libertate condiționată, mai scrie AFP. AGERPRES/(AS – redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Foro Penal/facebook

Afisari: 145

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/politic-extern/2026/02/05/venezuela-eliberarea-a-17-detinuti-politici-ong–1525109″]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.