Călugări budiști traversează Statele Unite în plin ger pentru a transmite un mesaj de unitate

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202602/20260204121434_464295.jpg”]

Aproximativ 20 de călugări budiști au făcut un pariu ambițios: traversarea Statelor Unite pentru a transmite un mesaj de unitate, departe de tensiunile politice care zguduie această țară, informează AFP.

Marți, în orașul Richmond din statul Virginia, zeci de localnici au venit să îi vadă în timp ce mergeau în șir indian, în plin ger, în timp ce traversau acest oraș din nord-estul Statelor Unite.

‘Marșul pentru pace’ a început în octombrie, în Texas, și urmează să se încheie în capitala americană, Washington, în zilele următoare, după o călătorie de 3.700 de kilometri prin opt state americane.

De la începutul periplului lor, mii de persoane au venit să îi salute pe călugări în timp ce aceștia treceau prin localitățile lor. Așa a procedat și Louella Glessner, în vârstă de 62 de ani. Ea vede în acest marș un mijloc pentru a-i uni pe americani, în contextul în care diviziunile dintre cetățeni sunt tot mai mult exacerbate după revenirea la putere a președintelui Donald Trump în urmă cu un an.

‘Eu sunt creștină, dar tot acest concept este super!’, a declarat ea pentru AFP, înainte de sosirea călugărilor într-un templu budist.

‘Este lucrul de care țara are nevoie. Avem nevoie de pace și de a găsi puncte comune între noi toți’, a adăugat ea.

Cortegiul merge de peste 100 de zile și a parcurs deja peste 90% din traseu, bucurându-se de un succes neașteptat pe parcursul călătoriei sale.

Pagina de Facebook a ‘Marșului pentru pace’ numără 2,5 milioane de abonați, iar înregistrările video ale călugărilor cumulează peste 100 de milioane de vizualizări.

Cadouri și binecuvântări

Bhikkhu Pannakara, un călugăr vietnamez a cărui etolă de culoare galben șofran este acoperită de insignele oferite de șerifii din comitatele care i-au găzduit și care au securizat drumurile, conduce plutonul.

El a susținut în urmă cu două săptămâni un discurs în fața a 10.000 de persoane pe un stadion din Carolina de Nord, îndemnându-i pe spectatori să evite ‘să alerge după materialism’ și să renunțe la gândurile lor despre vinovăție, furie și ură.

În timpul trecerii călugărilor prin Richmond, localnicii îngenunchează, le oferă fructe, iar ei le acordă, la schimb, cadouri și binecuvântări. Copiii le oferă flori și îi salută cu timiditate.

Călugării budiști, originari inclusiv din Laos, Thailanda și Vietnam, dorm pe parcursul periplului lor în biserici sau în campusuri universitare.

‘În acest moment, avem nevoie pur și simplu de ceva pozitiv’, a declarat Sarah Peyton, venită să îi vadă la Richmond, alături de cei doi copii ai săi.

‘Nu contează de unde veniți, puteți veni aici și să trăiți pur și simplu o experiență liniștitoare. Nimeni nu scoate pe nimeni cu forța din mașini, nimeni nu strigă, nimeni nu este furios. Toată lumea este pur și simplu acolo, într-un moment prezent’, a adăugat ea.

Însă marșul nu a fost lipsit de incidente nefericite. Un călugăr a fost lovit de un vehicul într-un accident de automobil în noiembrie, iar medicii au trebuit să îi amputeze un picior.

‘Marșul nostru, doar prin el însuși, nu poate crea pacea’, au declarat călugării tibetani.

‘Însă când cineva se întâlnește cu noi… Când mesajul nostru atinge ceva profund în acea persoană, când el trezește pacea care existat întotdeauna liniștită în inima sa, atunci ceva sacru se dezvăluie’, au adăugat ei.

Marșul călugărilor tibetani urmează să sosească la Washington pe 10 februarie.

Oare va schimba ceva acest marș? Louella Glessner speră că el îi va ajuta pe americani să gândească cu mai multă compasiune și smerenie. AGERPRES/(AS – redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 16

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/zigzag/2026/02/04/calugari-budisti-traverseaza-statele-unite-in-plin-ger-pentru-a-transmite-un-mesaj-de-unitate–1524831″]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.