[analyse_image type=”featured” src=”https://www.sursadevest.ro/wp-content/uploads/2026/02/campus-universitar-umft-ghiroda.gif”]
Dezvoltare, modernizare și digitalizare! Bilanțul proiectelor Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în 2025

Anul 2025 marchează o etapă definitorie în dezvoltarea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin implementarea unor investiții majore, finanțate din fonduri europene, naționale și resurse proprii.
„Prin investiții semnificative în infrastructura educațională, digitalizare, eficiență energetică, formare universitară și postuniversitară, precum și dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul sănătății, UMFVBT și-a întărit poziția de instituție de referință în învățământul medical din România”, transmit reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Proiectele prezentate mai jos reprezintă un bilanț al celor mai importante inițiative aflate în derulare sau recent realizate, cu impact direct asupra calității actului educațional, cercetării și pregătirii viitorilor specialiști din sistemul medical.
Proiecte în derulare
1. Modernizarea condițiilor de învățare și incluziunea educațională
Proiectul, derulat în perioada 2024–2026, vizează reabilitarea și dotarea infrastructurii educaționale pentru Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, pe o suprafață de peste 1.100 mp.
Sunt modernizate spații didactice, se achiziționează echipamente educaționale moderne și se implementează activități FSE dedicate incluziunii sociale și sprijinirii grupurilor vulnerabile. Proiectul include și înființarea unui nou program de master în toxicologie. Valoarea totală este de peste 13,1 milioane lei, majoritar finanțată din fonduri europene.
2. Creșterea performanței învățământului medical
Implementat între 2025 și 2027, proiectul urmărește modernizarea laboratoarelor universitare și introducerea tehnologiilor educaționale VR și MR. Sunt modernizate șapte laboratoare, sprijiniți aproape 1.000 de studenți prin activități FSE+ și dezvoltat un nou master în „Managementul dezastrelor și situațiilor de urgență”. Valoarea proiectului depășește 13 milioane lei.
3. Centrul de dezvoltare a competențelor – Ghiroda
Proiect strategic destinat formării personalului din sistemul public de sănătate, cu o valoare de aproape 63 milioane lei. Inițiat prin PNRR și aflat în proces de transfer pe alte axe de finanțare, centrul va fi finalizat în martie 2026.
4. Al doilea sediu al Facultății de Medicină Dentară
UMFVBT investește peste 20 milioane lei din fonduri proprii pentru reabilitarea și consolidarea clădirii de pe strada Pestalozzi, care va deveni al doilea sediu al Facultății de Medicină Dentară. Proiectul este în faza de licitație pentru execuția lucrărilor.
Proiecte în derulare
1. Campusul universitar Ghiroda
Unul dintre cele mai ample proiecte ale universității, campusul multifuncțional de la Ghiroda, în valoare de aproape 99 milioane lei, a fost finalizat și se află în recepție. Clădirea principală reunește funcțiuni didactice, administrative, medicale, de cazare, sportive și recreative. În interior se află două amfiteatre de 120 locuri, zece săli de seminar, un centru de conferințe cu patru săli de diferite dimensiuni, un muzeu antropologic, un centru multicultural pentru studenți, un centru expozițional multifuncțional și bibliotecă cu săli de studiu.
Spațiile administrative includ birouri pentru cadre didactice și personal științific, precum și săli pentru întâlniri și discuții academice. Campusul oferă și facilități de cazare pentru aproximativ 50 de persoane, spațiu de servire a mesei pentru 150 de persoane, bazin didactic acoperit, centru de recuperare și sală de kinetoterapie. Componenta sportivă include sală multifuncțională și cinci terenuri exterioare dotate cu nocturnă, foișor și amfiteatru în aer liber.
2. Achiziția clădirii ASCAR
UMFVBT a achiziționat clădirea ASCAR din Timișoara, cu o suprafață de 1.442 mp, destinată Facultății de Asistență Medicală. Investiția, în valoare de 1,27 milioane euro, a fost realizată din excedent bugetar și va susține activități de educație și cercetare.
3. Digitalizarea educației și cercetării – INO-DIGI-MED
Proiect PNRR aflat în etapa finală, cu un buget de peste 17,6 milioane lei. Vizează dotarea universității cu echipamente de calcul performante, echipamente periferice, table inteligente și licențe software specializate pentru simulare medicală în 30 de domenii de specialitate, pentru activități de calcul numeric, analiză de date și grafică avansată.
În plus, proiectul include dezvoltarea unui portal digital pentru raportarea cercetării, integrarea datelor din bazele ORCID și WOS, precum și înființarea și operaționalizarea a 30 de centre și laboratoare digitale dedicate educației și cercetării. Aproximativ 1.100 de beneficiari vor fi formați în competențe digitale avansate.
Proiecte prin parteneriat
1. EXCELL-MED – modernizarea educației medicale postuniversitare
UMFVBT este partener strategic într-un proiect național coordonat de UMF „Carol Davila”, cu o valoare totală de peste 235 milioane lei. Proiectul urmărește standardizarea și modernizarea curriculumului postuniversitar medical, implicând peste 12.000 de beneficiari la nivel național.
2. DOCTOMED – dezvoltarea educației doctorale și postdoctorale
Proiect coordonat de UMFVBT, în parteneriat cu trei mari spitale din Timișoara, cu o valoare de aproape 29 milioane lei. DOCTOMED sprijină 250 de doctoranzi, postdoctoranzi și cadre didactice, contribuind la creșterea calității cercetării și formării academice în domeniul medical.
Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.umft.ro, la secțiunea „Dezvoltare”.
Mai jos se regăsește o listă a proiectelor în care UMFVBT are calitatea de beneficiar sau partener.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Asociația Seeds of Kenosis se retrage din spațiul din Piața Victoriei, după controversele apărute în spațiul public
Februarie vine cu o campanie de tip Quick Sales! Reduceri de până la 600 de euro pentru vacanțe, în peste 40 de destinații din întreaga lume
Accident mortal, pe o șosea din vestul țării! Un bărbat a murit pe loc, după ce mașina sa a lovit frontal un alt autoturism
Adolescent de 14 ani, victimă într-un caz de agresiune sexuală! Suspectul a fost reținut
Vânt puternic, în Timiș! Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben
VIDEO: Atac în plină stradă, la Timișoara! O bunicuță a fost tâlhărită de doi tineri care i-ar fi putut fi nepoți
Incendiu violent, izbucnit într-o gospodărie din vestul țării! Intervenție de urgență a pompierilor
Lucrări despre reorganizarea umanității, în expoziția „Triburi Viitoare”, semnată de artistul Florin Drăgoi
Atenție, timișoreni! Începând de mâine, se face plata ajutorului pentru încălzire
HUB-ul imagistic de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara, cel mai performant din vestul României!
Furnizarea apei va fi întreruptă sau presiunea va fi scăzută, în Timișoara și Lugoj! Vezi aici anunțul Aquatim
Primele rețineri, în cazul bătăii cu parul din Complexul Studențesc! Doi dintre fotbaliștii implicați au ajuns după gratii
Accident grav de circulație, pe o șosea din vestul țării! Un bărbat și-a pierdut viața
Universitatea de Vest lansează programul „UVT pentru elevi”: pregătire gratuită pentru Bac și consiliere în carieră!
Radiografia verde a orașului! Câți arbori și câte spații verzi are Timișoara?
Video: Primele imagini cu agresorii care au nenorocit în bătaie, un tânăr din Timișoara! Ce au făcut suspecții, imediat după incident?
„LA PAS” cu viitorul! Educația pentru dezvoltare durabilă ajunge în școlile timișorene, printr-un program al Asociației CRIES. Au început înscrierile
Dezvoltare, modernizare și digitalizare! Bilanțul proiectelor Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în 2025
[analyse_source url=”https://www.sursadevest.ro/dezvoltare-modernizare-si-digitalizare-bilantul-proiectelor-universitatii-de-medicina-si-farmacie-victor-babes-din-timisoara-in-2025/”]



Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *