Liviu Dragnea: Când e vorba de partid, de PSD, să știți că domnul Iliescu nu are prieteni

Când e vorba de partid, de PSD, să știți că domnul Iliescu nu are prieteni. Domnul Iliescu are doi prieteni: stânga românească și Partidul Social Democrat. Chiar dacă are preferințe, simpatii, totul până la soarta partidului. Nu cred că ar ieși domnul președinte Iliescu cu astfel de declarații având în intenție să ajute pe unul sau pe altul”, a declarat Liviu Dragnea la TVR, întrebat dacă afirmațiile lui Ion Iliescu pot fi puse în legătură cu faptul că este apropiat de Șerban Nicolae, care s-a retras din cursa internă pentru șefia PSD.

În opinia lui Liviu Dragnea, președintele de onoare al PSD a criticat modul în care va fi votat viitorul președinte întrucât nu i s-a explicat că partidul are capacitatea organizatorică de a realiza această procedură în condiții bune.

Eu cred că domnului președinte nu i s-a explicat tot sistemul de vot, că avem posibilitatea și capacitatea organizatorică de a realiza această procedură în condiții bune. Cred că a avut aceeași rezervă inițială pe care am avut-o și eu atunci când a venit Victor Ponta cu propunerea”, a spus Liviu Dragnea, exprimându-și speranța că Ion Iliescu va participa la votul intern din PSD.

Liviu Dragnea a menționat că folosirea acestui sistem de vot pentru alegerea președintelui partidului este condiționată de o prevedere statutară, propusă de Victor Ponta și adoptată în 2010, și și-a exprimat speranța că peste 400 de mii de membri ai PSD vor participa la vot, întrucât are semnale că aceștia își doresc să își poată alege președintele. El a adăugat că acest sistem va ajuta PSD să știe câți membri activi de partid are, susținând că este vorba de un exercițiu de „maximă democrație”.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/liviu-dragnea-cand-e-vorba-de-partid-de-psd-sa-stiti-ca-domnul-iliescu-nu-are-prieteni-442703


Analyse


2025-03-21 18:27:18

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Declaratii politice PSD

Entity Sentiment:

  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
  • Ion Iliescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Serban Nicolae: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • News

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Liviu Dragnea discuta despre relatia lui Ion Iliescu cu PSD si despre sistemul de vot intern al partidului.

Summary: Liviu Dragnea a declarat ca Ion Iliescu nu are prieteni cand vine vorba de PSD, avand doar simpatii pentru stanga romaneasca si Partidul Social Democrat. Dragnea a mentionat ca Iliescu a criticat sistemul de vot pentru alegerea presedintelui PSD, dar crede ca nu i s-a explicat corect procedura. Sistemul de vot a fost propus de Victor Ponta si adoptat in 2010, iar Dragnea spera ca peste 400 de mii de membri PSD vor participa la vot, considerand ca este un exercitiu de democratie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.