Incendiu la biserica Sf. Ilie Tesviteanul din Cartierul Nou: Au ars icoane, tablouri, obiecte de mobilier şi

Incendiu la biserica Sf. Ilie Tesviteanul din Cartierul Nou: Au ars icoane, tablouri, obiecte de mobilier şi acoperişul capelei

Capela bisericii Sf. Ilie Tesviteanul din Cartierul Nou din municipiu, folosită pe timpul iernii pentru oficierea slujbelor religioase, a luat foc în cursul nopţii de duminică spre luni. Incendiul s-a produs în jurul orei 1.00 şi a mistuit obiecte de mobilier, icoane şi tablouri aflate la intrarea în lăcaş, dar şi aproximativ 10 de metri pătraţi de acoperiş şi tot atât din tavan.

Incendiul a fost observat de o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Tulcea, care în acel moment a trecut prin cartier.

Pentru stingerea incendiului au intervenit 13 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Cauza probabilă de producere a incendiului este focul deschis în spaţii închise.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.

Source URL: https://ziaruldelta.ro/2026/02/03/incendiu-la-biserica-sf-ilie-tesviteanul-din-cartierul-nou-au-ars-icoane-tablouri-obiecte-de-mobilier-si-acoperisul-capelei/

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.