FOTO. Elevii de la Liceul Horezu, vizitați de polițiști în cadrul programului „Traficul de droguri nu e

FOTO. Elevii de la Liceul Horezu, vizitați de polițiști în cadrul programului „Traficul de droguri nu e combinație”

Luni, 2 februarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară – Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, în colaborare cu polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Orașului Horezu, au desfășurat activități de informare și conștientizare în rândul elevilor Liceului „Constantin Brâncoveanu” Horezu.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul a trei sesiuni informative, la care au participat 80 de elevi, având ca scop creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și prevenirea comportamentelor antisociale.

Polițiștii au prezentat riscurile la care minorii se pot expune în cazul săvârșirii de fapte penale sau contravenționale, atât în mediul școlar, cât și pe stradă sau în mediul online. Totodată, elevii au fost informați cu privire la consecințele faptelor de bullying, fiind încurajați să adopte comportamente responsabile, să manifeste respect în relațiile interumane și să soluționeze pe cale amiabilă eventualele conflicte apărute în colectivul școlar.

„Au fost abordate aspecte legate de regimul răspunderii penale și contravenționale a minorilor, legitima apărare, precum și măsurile educative ce pot fi aplicate în cazul săvârșirii de infracțiuni. Elevii au participat activ la discuții, adresând întrebări și primind răspunsuri argumentate din partea polițiștilor, demers care a contribuit la consolidarea unui climat de siguranță și încredere în unitatea de învățământ”, au anunțat polițiștii.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului „Scoate violența școlară din anonimat” și al programului „Traficul de droguri nu e combinație. Fii informat!”.

spot_imgspot_img

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/i/foto-elevii-de-la-liceul-horezu-vizitati-de-politisti-in-cadrul-programului-traficul-de-droguri-nu-e-combinatie/

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.