“Magie neagră” la Kiev? Dezvăluiri șocante despre consilierul lui Zelenski: Magicieni străini, păpuși voodoo și spirite ale morților
Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Volodimir Zelenski (2019-2021), a lansat pe pagina sa de Facebook o serie de acuzații șocante la adresa lui Andri Iermak, fostul șef al Biroului Președintelui Ucrainei. Potrivit acesteia, Iermak ar fi apelat la „magicieni” care practică ritualuri macabre, folosind inclusiv „apă de pe cadavre” și arderea ierburilor pentru a manipula energiile politice.
Episoade suspecte la cimitir și miniștri îngroziți
Mendel și-a început dezvăluirile amintind de un incident din 2019, când Iermak era consilier prezidențial. Ea susține că a auzit un jurnalist întrebându-l insistent pe acesta: „Ce făceați în cimitir cu [nume șters]?”, o întrebare care a rămas fără răspuns la acel moment, scrie ukranews.com.
Situația ar fi devenit și mai bizară în 2020, când un membru al cabinetului ar fi căutat-o pe Mendel pentru a-i împărtăși temeri legate de practicile oculte ale lui Iermak.
„În 2020, un ministru a venit la mine cu informația că Iermak se ocupa cu magia. Ministrul nu a intrat în detalii, dar era vizibil îngrozit”, scrie fosta purtătoare de cuvânt.
Import de „magicieni” și ritualuri cu păpuși voodoo
Acuzațiile devin și mai detaliate în privința anilor recenți. Mendel susține că Iermak ar fi adus specialiști în ezoterism din diverse colțuri ale lumii pentru a-i asigura succesul politic prin metode neconvenționale.
„În 2023, o persoană dintr-un serviciu important mi-a povestit cum Iermak aducea magicieni din Israel, Georgia și o țară din America Latină pentru ritualuri. În 2024, cineva din sfera ezoterică mi-a spus că aceștia ard plante, colectează apă de pe cadavre și fac păpuși pe care le pun într-un cufăr special. Se spune că în acel cufăr s-ar afla deja spirite ale celor morți.”
Paralela cu regii africani și manipularea statisticilor
Mendel a făcut o comparație între comportamentul lui Iermak și cel al unui rege african care consulta „spiritele copacilor” înainte de a lua decizii de stat. Ea sugerează că, la fel cum acel rege dicta cifrele inflației după bunul plac al spiritelor, și sub conducerea lui Iermak statisticile oficiale ale Ucrainei ar fi putut fi distorsionate.
„Iermak ar fi putut lucra cu profesioniști în politică și economie, ar fi putut citi cărți și dezvolta abilități de om de stat. În schimb, a încercat să blocheze sau să folosească energiile altor oameni, așa cum și le imagina el”, a punctat Mendel.

