Senatul României a aprobat plata “datoriei istorice” către SUA, în valoare de aproape 7 milioane de dolari. Pentru ce au fost folosiți banii împrumutați în 1992
Senatul a adoptat luni, 2 februarie 2026, un proiect de lege inițiat de Guvern pentru achitarea datoriei istorice rezultate din împrumutul acordat de Guvernul SUA, prin Departamentul Agriculturii și Commodity Credit Corporation (CCC), pentru importul de bumbac fibră.
Proiectul de lege a primit, în Senat, 103 voturi “pentru”, unul “contra” și șase abțineri.
Legea prevede plata sumei de 6.793.115,54 dolari, reprezentând obligațiile de plată ale României la 30 iunie 2025, aferente creditului acordat de Guvernul SUA pentru cumpărarea de bumbac fibră, în baza Legii Publice americane nr. 480/1992, titlul I, prin Departamentul Agriculturii și Commodity Credit Corporation (CCC). La această sumă se adaugă penalitățile acumulate până la efectuarea plăților restante, precum și costurile de transfer bancar.
Plățile se vor efectua din sumele aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului în anul 2026.
Creditul, contractat în 1992 pe termen de 30 de ani, a fost utilizat pentru achiziția de materie primă destinată industriei textile românești prin intermediul a cinci operatori economici desemnați. Din cauza falimentului sau radierii operatorilor, datoriile nu au putut fi recuperate. Cele trei societăți rămase în urmă cu plățile și radiate sunt SC Textilcotton SA, SC Impex Overseas Corp SRL și SC Tuvic Impex SRL.
Statul român preia responsabilitatea integrală a plății pentru aceste datorii, asigurând respectarea obligațiilor internaționale, evitarea penalităților suplimentare și menținerea relațiilor comerciale și diplomatice cu partenerii americani.
Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților este decizională.

