Decizie importantă luată de sportiva care a renunțat la naționala României pentru Turcia

Decizie importantă luată de sportiva care a renunțat la naționala României pentru Turcia

Luni, 02 Februarie 2026, ora 18:35
1749 citiri
Decizie importantă luată de sportiva care a renunțat la naționala României pentru Turcia

Alexia Căruțașu FOTO Galatasaray

Voleibalista Alexia Căruțașu și-a prelungit, luni, contractul pe un sezon, cu drept de prelungire pe încă unul, cu formația Galatasaray. Jucătoarea a obținut cetățenia turcă în 2024, iar în vara anului trecut a debutat în naționala de senioare a Turciei.

În vârstă de 22 de ani, Alexia Căruțașu este fiica foștilor jucători ai naționalelor tricolore de baschet, Andreea și Virgil Căruțașu. A debutat la senioare la doar 13 ani, la CSM București, în 2016, iar doi ani mai târziu s-a transferat în Turcia, unde a mai jucat la VakifBank Istanbul și Yeșilyurt Istanbul.

La Galatasaray a revenit în 2024, iar luni și-a prelungit contractul, în prezența președintelului clubului, Dursun Aydın Özbek.

”Sunt foarte încântată să petrec al patrulea sezon în tricoul galben-roșu. Sper că vor fi mai multe sezoane, iar pe acesta îl vom termina cu bine. Tuturor le doresc tot binele”, a declarat Alexia Căruțașu după semnarea contractului.

Pentru naționala României a jucat la nivel de junioare, la Campionatul European U17 și Campionatul Mondial U18, după care a ales să solicite cetățenia turcă.


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.