Cum poți scoate petele de vin roșu după ce se usucă. Metode simple de aplicat acasă
O pată de vin roșu pe haine poate părea un dezastru, mai ales dacă a trecut ceva timp și s-a uscat complet. Fie că vorbim despre o cămașă preferată, o rochie elegantă sau o față de masă, vestea bună este că petele de vin roșu pot fi îndepărtate, chiar și atunci când nu mai sunt proaspete.
Diferența o face metoda aleasă și tipul de material. Mai jos găsești soluții testate, adaptate pentru diferite țesături, explicate pas cu pas, astfel încât să nu riști să deteriorezi hainele sau obiectele textile preferate.
Ce trebuie să știi înainte să începi
Înainte de orice metodă de curățare, ține cont de câteva reguli simple:
Alcoolul sanitar, soluția eficientă pentru pete uscate
Alcoolul sanitar este una dintre cele mai eficiente metode pentru petele de vin roșu deja uscate și poate fi folosit pe majoritatea țesăturilor, precum bumbac, denim sau lână.
Cum procedezi: Umezește ușor zona pătată cu apă, pune câteva picături de alcool sanitar, freacă delicat cu degetele sau cu o lavetă curată, clătește bine și repetă dacă este necesar și la final spală haina conform instrucțiunilor de pe etichetă. Alcoolul ajută la dizolvarea pigmenților din vin, făcând pata mult mai ușor de eliminat.
Soda de rufe, aliatul petelor persistente
Pentru materialele foarte rezistente, soda de rufe poate fi o soluție foarte bună, inclusiv pentru petele mai vechi. Această metodă este potrivită pentru bumbac și materiale mai groase.
Cum o folosești: Prepară o pastă din sodă de rufe și apă călduță și aplică amestecul direct pe pată. Apoi, lasă să acționeze câteva minute și ulterior freacă ușor și clătește. La final, spală haina la mașină potrivit informațiilor de pe etichetă.
Înălbitorul și apa oxigenată, doar pentru haine albe
Atât înălbitorul, cât și apa oxigenată pot elimina eficient petele de vin roșu, însă se folosesc exclusiv pe țesături albe sau foarte deschise la culoare. Aceste soluții pot decolora materialele colorate, așa că prudența este esențială.
Cum le folosești: Pentru început, poartă mănuși de protecție, iar apoi aplică o cantitate mică direct pe pată. Freacă ușor și clătește imediat și repetă doar dacă este necesar

