De ce vorbește George Simion despre preluarea Ministerului de Externe. Analist: „AUR nu se pregătește…

George Simion e într-o continuă campanie din Opoziție și a explicat viziunea sa despre rolul unui viitor Minister al Externelor și Comerțului Exterior, insistând că acesta nu trebuie să se limiteze la diplomați sau la atribuțiile tradiționale ale Ministerului Afacerilor Externe.

Liderul AUR a vorbit despre importanța relațiilor economice în anii actuali și legătura dintre România și comunitățile din diaspora. „Produsele românești trebuie să ajungă în comunitățile românești din străinătate. Datorită unor oameni curajoși, datorită unor oameni harnici, lucrul ăsta se întâmplă. Se poate întâmpla și mai mult, și mai bine, iar acolo trebuie să intervină statul”, a afirmat Simion, conturând astfel o imagine a AUR ca partid pregătit să intervină direct în economie și comerț, dacă va ajunge la guvernare. Această declarație a reaprins întrebarea dacă AUR se pregătește să intre la guvernare, mai ales într-o perioadă în care coaliția se clatină, sau dacă mesajul are doar un rol simbolic în stilul consacrat al celor care își spun suveraniști.

Cristian Roșu, analist politic și expert în comunicare, a declarat, într-o analiză pentru Ziare.com, că afirmațiile liderului AUR sunt, pentru moment, un exercițiu de imagine, nu o intenție de guvernare. Expertul consideră că partidul se repoziționează pentru următorii ani electorali, care ar putea fi explozivi.

„AUR se pregătește pentru hegemonie în 2028”

Analistul Cristian Roșu este de părere că declarațiile lui George Simion au rolul de a proiecta forță pentru următoarele alegeri, nu de a anunța un plan guvernamental actual.

„AUR nu se pregătește pentru guvernare în 2026, ci pentru hegemonie în 2028. Afirmațiile lui George Simion despre Ministerul de Externe sunt pur simbolice, menite să transmită ideea că AUR are o agendă clară de putere”, a afirmat Cristian Roșu pentru Ziare.com.

PSD și PNL nu pot guverna cu AUR

Cristian Roșu punctează că partidele mari ar plăti scump orice alianță cu AUR, atât în plan extern, cât și electoral.

„În plus, nici PSD, nici PNL nu pot guverna cu AUR fără a-și pierde suportul extern și o parte importantă din electoratul urban. Sorin Grindeanu a spus deja că PSD nu va guverna cu AUR, Ilie Bolojan nici atât”, a explicat Cristian Roșu în dialogul cu Ziare.com.

„Orice intrare prematură la guvernare i-ar distruge profilul electoral”

Expertul în comunicare indică faptul că declarațiile AUR au rolul de a menține partidul în prim-plan și de a-l pregăti pentru un moment de maximă oportunitate electorală.

„Prin urmare, declarațiile AUR sunt parte dintr-o strategie de poziționare, nu dintr-un plan de guvernare. Scenariul rămâne unul în care AUR face opoziție dură, așteptând valul din 2028. Orice intrare prematură la guvernare i-ar distruge profilul electoral”, a mai spus Cristian Roșu pentru Ziare.com.

Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Fondatorul din umbră al AUR, principalul contestatar al lui George Simion - Șansele să vină Călin Georgescu la conducerea suveraniștilor, „scenariu de diversiune”
Fondatorul din umbră al AUR, principalul contestatar al lui George Simion – Șansele să vină Călin Georgescu la conducerea suveraniștilor, „scenariu de diversiune”
Marius Lulea, fondatorul din umbră al AUR, fost finanțator și protector al lui George Simion, pare că a devenit între timp una dintre cele mai incomode figuri pentru liderul suveranist….
În ”viitoarea guvernare AUR”, de Ministerul de Externe nu se vor ocupa doar diplomații, susține George Simion. Ce instituție ar trebui înființată
În ”viitoarea guvernare AUR”, de Ministerul de Externe nu se vor ocupa doar diplomații, susține George Simion. Ce instituție ar trebui înființată
Liderul AUR, George Simion, a declarat că, în viitoarea guvernare AUR, care trebuie să vină cât mai curând, de Ministerul de Externe nu o să se ocupe doar diplomații, ci trebuie să avem o…
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Source URL: https://ziare.com/george-simion/aur-guvernare-2026-hegemonie-2028-1991952


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.