Ești elev și vrei să începi anul 2026 cu un plan clar pentru examenul de bacalaureat și pentru viitorul tău academic? Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vine cu vești excelente. Programul „UVT pentru elevi” revine cu o gamă amplă de activități gratuite, dedicate elevilor din întreaga țară: pregătire pentru bacalaureat, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și experiențe autentice de viață universitară.
Alătură-te celor peste 1.000 de elevi deja înscriși și continuă-ți parcursul educațional cu încredere. Toate oportunitățile sunt prezentate detaliat pe www.bac.uvt.ro.
Pregătire gratuită pentru bacalaureat
În perioada 7 martie – 27 iunie 2026, în fiecare sâmbătă, UVT organizează sesiuni online gratuite de pregătire pentru toate disciplinele la care se susțin probe scrise la examenul de bacalaureat.
Înscrierea se realizează prin formularul disponibil pe website-ul dedicat, unde poți găsi și informații complete despre desfășurarea cursurilor. În plus, aceeași platformă îți oferă acces la o gamă variată de resurse educaționale:
- materiale didactice de pregătire;
- instrumente de testare pentru fiecare disciplină;
- lecții video la disciplina Limba și literatura română.
Toate acestea sunt realizate și susținute de cadre didactice universitare ale UVT.
Webinare de dezvoltare personală
Pentru a te ajuta să te cunoști mai bine și să iei decizii informate privind viitorul tău profesional, Serviciul de Consiliere și Sprijin pentru Studenți al UVT organizează o serie de 9 webinare.
Acestea se desfășoară în fiecare miercuri, de la ora 15:00, începând cu 11 martie 2026, prima temă fiind:
„Procesul decizional: de la confuzie la claritate”.
Participarea este gratuită, pe baza înscrierii pe site.
Concursuri pentru liceeni
Pentru stimularea performanței academice, Universitatea de Vest din Timișoara, prin facultățile sale, organizează în acest an 26 de concursuri, acoperind 16 domenii de studii.
O parte dintre aceste competiții oferă condiții speciale de admitere la UVT elevilor care obțin distincții, reprezentând o oportunitate importantă pentru cei care își doresc să își continue studiile universitare la Timișoara.
Consiliere individuală și testare vocațională
Dacă ai nevoie de sprijin în alegerea traseului educațional potrivit, poți beneficia de consiliere individuală gratuită, pe bază de programare.
De asemenea, UVT îți pune la dispoziție platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională, creat special pentru orientarea educațională și profesională a tinerilor.
West Summer University – experiența de student înainte de a fi student
Ești elev în clasa a X-a sau a XI-a? UVT, în parteneriat cu OSUT, organizează școala de vară West Summer University, desfășurată în perioada 23 iulie – 8 august 2026.
Este una dintre cele mai populare experiențe pentru liceeni, oferind două săptămâni de viață universitară autentică. Înscrierile sunt deschise până la 1 mai 2026 – nu rata această oportunitate!
INFO
Pentru a fi la curent cu toate oportunitățile, alătură-te comunității WhatsApp a UVT. Aici sunt anunțate direct toate evenimentele și programele relevante atât pentru elevi, cât și pentru profesorii de liceu.
Descoperă toate detaliile pe www.bac.uvt.ro
Become Your Best… la Vest!
Source URL: https://timisplus.ro/incepe-2026-pregatit-pentru-bac-si-viitorul-tau-descopera-programul-uvt-pentru-elevi-2026/