Într-o perioadă în care sistemul sanitar românesc este adesea ținta criticilor aspre în mediul online, o pacientă a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău a decis să rupă tăcerea. Cîmpeanu Anca a povestit public experiența sa recentă, demontând mitul „spitalului groazei” și oferind o lecție despre umanitate, profesionalism și recunoștință.
Frica de a ajunge la spital este, pentru mulți români, amplificată de poveștile horror care circulă pe rețelele de socializare. Aceasta a fost și starea de spirit a doamnei Cîmpeanu în momentul în care problemele de sănătate au obligat-o să se interneze la SJU Buzău.
„M-am dus cu teamă, cu gândul la zecile de recenzii negative pe care le întâlneam la orice pas. Experiența mea a fost însă diferită. Vreau să vă spun că situația nu e nici pe departe așa cum e zugrăvită de cei care aruncă cu piatra”, mărturisește pacienta.
Primul contact cu spitalul, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), este adesea locul unde tensiunile sunt maxime. Totuși, pacienta descrie un tablou al profesionalismului sub presiune. În ciuda fluxului continuu de salvări și a suferinței omniprezente, personalul a tratat pacienții cu aceeași atenție, fără discriminare.
„Indiferent că erau tineri sau bătrâni, bogați sau săraci, urâți sau frumoși. Timpii de așteptare erau dictați de urgența cazului și nu de condiția celui internat”, explică aceasta. Ea subliniază că așteptarea prelungită nu este cauzată de lipsa de interes a medicilor („nu te lasă să mori acolo”), ci de cauze obiective: aglomerația la aparatele RMN/CT, durata analizelor și numărul mic de specialiști raportat la numărul mare de pacienți.
Internată pe secția de Neurochirurgie, pacienta a fost martora unor scene de o umanitate profundă, care contrazic prejudecățile despre „răceala” personalului medical.
„Am văzut infirmiere care igienizau oameni ai străzii și altele care schimbau bolnavii, curățându-i cu grijă și cu empatie pentru suferința lor. Am văzut asistente care stăteau lângă bolnavi mai mult decât administrarea unui tratament, ținându-i de mână și încurajându-i.”
Un capitol special de recunoștință a fost dedicat medicilor – Dr. Rotărescu Ștefan, Dr. Hirshi și Dr. Porumb Dragoș – descriși ca profesioniști care nu doar tratează, ci și explică, răbdători, diagnosticul, oferind pacienților încredere.
Poate cel mai surprinzător aspect al mărturiei este legat de „atenții”. Într-o societate unde se discută des despre condiționarea actului medical, doamna Cîmpeanu afirmă răspicat: „NU AM VĂZUT NICĂIERI pe cineva care să ceară ceva”.
Mai mult, ea relatează un incident care a lăsat-o fără cuvinte: o colegă de salon a încercat să ofere bani unei infirmiere care o schimbase, jenată de situație. Reacția infirmierei a fost fermă:
„A refuzat categoric, spunând că e doar datoria ei și nimic mai mult. I-a spus un NU atât de categoric, încât am fost uimită, știind toate zvonurile care circulau.”
Mesajul final al pacientei este un apel la luciditate și la oprirea generalizărilor. Ea recunoaște că „orice pădure are uscăciuni”, dar refuză să pună totul într-o singură oală.
Concluzia sa este amară față de clasa politică, dar plină de respect pentru personalul medical:
„Am înțeles că sistemul medical e bolnav nu din cauza personalului medical, ci din cauza situației din țara noastră, din cauza politicilor defectuoase (…) Cei care aruncați cu piatra în medici, asistente și infirmiere, uitați-vă înainte în oglindă! Mult respect corpului medical SJU Buzău!”
Textul complet:
„Pentru că zilele trecute am ajuns la Spitalul Județean Buzău cu o problemă de sănătate, am avut prilejul să observ, timp de câteva zile cât am fost internată, activitatea personalului medical și auxiliar despre care citisem pe Facebook o mulțime de lucruri, nu tocmai plăcute. M-am dus cu teamă, cu gândul la zecile de recenzii negative pe care le întâlneam la orice pas.
Experiența mea a fost însă diferită. Vreau să vă spun că situația nu e nici pe departe așa cum e zugrăvită de cei care aruncă cu piatra.
De la serviciul de ambulanță care m-a preluat de acasă, până la medicii, asistentele și infirmierele care m-au îngrijit, toți, fără excepție, sunt oameni extraordinari, care își fac datoria cât pot de bine, în limitele științei și ale condițiilor.
La UPU am văzut cum soseau continuu salvări cu accidentați, cu oameni suferinzi, care erau tratați cu aceeași atenție și grijă, indiferent că erau tineri sau bătrâni, bogați sau săraci, urâți sau frumoși. Timpii de așteptare erau dictați de urgența cazului și nu de condiția celui internat. E adevărat că uneori așteptarea se prelungește, dar nu din cauză că „nu ți se dă atenție” sau <te lasă să mori acolo>, ci din cauze obiective, legate de durata analizelor, aglomerația de la aparatele RMN, CT, ecograf, medici puțini la unele specialități, în comparație cu numărul mare de pacienți etc. Primul ajutor se acordă repede, cu grijă, cu asistente care efectiv alergau de la un pat la altul punând branule, pansând răni și făcând injecții, cu medici care consultau, stabileau diagnostice și recomandau investigații, toți într-un iureș care să facă mai ușoară situația bolnavilor.
La secția de neurochirurgie unde am fost eu, am văzut infirmiere care igienizau oameni ai străzii și altele care schimbau bolnavii, curățându-i cu grijă și cu empatie pentru suferința lor.
Am văzut asistente care stăteau lângă bolnavi mai mult decât administrarea unui tratament, ținându-i de mână și încurajându-i.
Am văzut medici (mult respect pt dl. dr. Rotărescu Ștefan, dl. dr. Hirshi, dl. dr. Porumb Dragoș) care explicau, cu răbdare și profesionalism pacienților, diagnosticul primit și ceea ce urmează să se întâmple cu ei. Mai mult decât atât, îi încurajau să aibă încredere în ceea ce urmează să li se întâmple și le alinau temerile firești.
NU AM VĂZUT NICĂIERI pe cineva care să ceară ceva, care să sugereze prin atitudine sau aluzii că așteaptă vreo recompensă. NU AM AUZIT de la niciun bolnav din salonul meu sau din cele învecinate că cineva a condiționat actul medical de vreo recompensă materială.
Am asistat personal la situația în care o fată din salonul meu a vrut să dea ceva infirmierei care i-a schimbat pampersul, jenată de situația în care se afla. Am auzit cum infirmiera a refuzat categoric, spunând că e doar datoria ei și nimic mai mult. I-a spus un NU atât de categoric, încât am fost uimită, știind toate zvonurile care circulau.
Desigur că orice pădure are uscăciuni, dar niciodată nu trebuie să generalizăm și să punem totul intr-o singură <oală>. Eu nu am dat de ele și mă bucur că a fost așa.
Am înțeles că sistemul medical, așa, <bolnav> cum zicem că e, nu e din cauza personalului medical, ci din cauza situației din țara noastră, din cauza politicilor defectuoase din atâția ani care, așa cum au dus de râpă învățământul, duc de râpă și spitalele. Cei care aruncați cu piatra în medici, asistente și infirmiere, uitați-vă înainte în oglindă!
Mult respect corpului medical SJU Buzău!”
Cîmpeanu Anca
Pacient
Source URL: https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/nu-e-ca-pe-facebook-marturia-emotionanta-a-unei-paciente-despre-spitalul-judetean-buzau/