Gabriela Firea, despre majoratul digital: „Nu este un moft, ci o protecție necesară a copiilor…

Europarlamentara PSDGabriela Firea intervine, în contextul discuțiilor din spațiul public referitoare la limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, precizând că majoratul digital nu este un moft, nu este o constrângere a drepturilor, ci o protecție necesară a copiilor.

Firea spune că e nevoie de o regulă în România și în toate statele europene prin care accesul la rețele sociale să fie interzis până la vârsta de 13 ani, iar până la vârsta de 16 ani să fie necesar acordul părinților.

”Majoratul digital nu este un moft, nu este o constrângere a drepturilor, ci o protecție necesară a copiilor noștri”, afirmă Firea într-o postare pe Facebook, amintind că a vorbit în Parlamentul European despre reglementarea accesului minorilor la rețele sociale.

Ea apreciază că e necesară o regulă în România și în toate statele europene prin care accesul la rețele sociale să fie interzis până la vârsta de 13 ani, iar până la vârsta de 16 ani să fie necesar acordul părinților.

Gabriela Firea relatează că în PE a prezentat un exemplu recent, pe cel al primarului din județul Giurgiu care a hărțuit pe Internet o fetiță de doar 13 ani.

”Vedem cât de ușor devin copiii victime ale prădătorilor sexuali, indiferent de poziția lor în societate! Ca părinți, avem obligația să fim „polițiștii” mediului digital al copiilor noștri: instalarea de aplicații care limitează și blochează conținutul, să le permitem accesul controlat la rețele sociale, să ne asigurăm că vorbesc și acceptă cereri de la persoane pe care le cunosc în viața reală și să le vorbim despre faptul că un „prieten” online poate fi oricine în spatele tastaturii, inclusiv un agresor! Suntem datori față de copiii noștri!”, conchide Gabriela Firea.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a afirmat sâmbătă, în contextul recentelor evenimente în care au fost implicați minori, că a venit momentul potrivit ca și România să facă un pas curajos și responsabil și să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de socializare.

”Copilăria și adolescența nu trebuie sacrificate pentru profitul platformelor digitale”, argumentează Arafat.

”Este momentul ca parlamentarii României să își asume această responsabilitate și să inițieze un cadru legislativ clar care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15–16 ani la rețelele de socializare. Nu este o măsură împotriva tehnologiei, ci o investiție în sănătatea, echilibrul și viitorul generațiilor tinere”, a mai spus Arafat.

Ulterior, el a precizat că ”singură, această măsură nu rezolvă problema, dacă nu este însoțită de un proces educațional foarte important și pentru părinți, și pentru copii, cum este modelul finlandez, unde copiii încep să fie pregătiți pentru a confrunta sau să intre pe spațiul online, de la primele clase”.

El a fost contrazis de ministrul Afacerilor Interne, liberalul Cătălin Predoiu, care a spus că problema nu este existența platformelor online, ci modul în care sunt folosite.

”Interzicerea lor nu îi pregătește pe copii pentru realitate, ci îi face mai vulnerabili. În schimb, o educație socială solidă, combinată cu supraveghere (de către părinți și profesori) și comunicare, îi ajută să navigheze în siguranță în mediul digital și să nu cadă pradă instigării sau influențelor negative din online”, a argumentat Predoiu, adăugând că ”interdicția totală nu face decât să creeze frustrare și curiozitate excesivă, iar copiii pot ajunge să folosească aceste platforme pe ascuns, fără niciun fel de îndrumare sau protecție”.

El a menționat că a făcut aceste precizări strict din perspectivă de avocat, senator și membru al unui partid care are în „ADN-ul său ideologic” libertatea și valori conservatoare în general, Ministerul de Interne neavând atribuția stabilirii unor limite legale de libertate în materie de liberă exprimare și acces la informație.

Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Călin Georgescu, declarații din fața Tribunalului: „Sistemul încearcă să mă doboare și probabil că va înregistra un succes efemer” VIDEO
Călin Georgescu, declarații din fața Tribunalului: „Sistemul încearcă să mă doboare și probabil că va înregistra un succes efemer” VIDEO
În dimineața zilei de luni, 2 februarie, Călin Georgescu a oferit noi declarații pentru presă. Candidatul eliminat din cursa prezidențială în 2024 a afirmat că este victima unei acțiuni…
„Cine nu muncește, nu merită să trăiască”. Controverse după declarația scandaloasă făcută de un primar liberal. Ce spune ministrul Muncii VIDEO
„Cine nu muncește, nu merită să trăiască”. Controverse după declarația scandaloasă făcută de un primar liberal. Ce spune ministrul Muncii VIDEO
Primarul din Cleja, județul Bacău, a stârnit controverse după o afirmație făcută într-o ședință a Consiliului Local despre beneficiarii de ajutor social. Declarația a fost comentată…
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Source URL: https://ziare.com/gabriela-firea-psd/majorat-digital-protectie-copii-1991819


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.