Klaus Iohannis l-a delegat pe Dacian Cioloș să participe la Consiliul European

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a delegat pe Prim-ministrul României, domnul Dacian Cioloș, să participe la Reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 17-18 decembrie a.c. În virtutea dispozițiilor art. 80 alin. 1 din Constituția României și conform principiului cooperării loiale dintre autoritățile statului, așa cum acesta a fost interpretat și în jurisprudența Curții Constituționale, Președintele României poate delega în mod expres Prim-ministrului atribuția participării la reuniunile Consiliului European”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Este pentru prima dată în ultimii ani când un prim-ministru al României participă la întâlnirea șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană.

În mandatul de președinte al lui Traian Băsescu, șeful statului era cel care participa la Consiliul European, și nu fostul premier Victor Ponta. De altfel, disputa a fost tranșată și la Curtea Constituțională, în favoarea președintelui.

Și actualul șef al statului a preferat să meargă el la Consiliul European, cât timp a fost premier Victor Ponta. De altfel, Klaus Iohannis a spus clar că nu vrea să-l desemneze pe Victor Ponta să participe la acest summit.

„Primul ministru nu participă și nu va participa la consiliile europene. ACEST prim-ministru nu va participa NICIODATĂ la Consiliul European”, spunea Klaus Iohannis în septembrie 2015.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-l-a-delegat-pe-dacian-ciolos-sa-participe-la-consiliul-european-464203


Analyse


2025-04-05 12:12:04

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Delegare participare Consiliul European

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Dacian Ciolos: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Consiliul European: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Uniunea Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Administratia Prezidentiala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Klaus Iohannis l-a delegat pe Dacian Ciolos sa participe la Consiliul European, marcand prima data in ultimii ani cand un prim-ministru roman participa la aceasta reuniune.

Summary: Klaus Iohannis l-a delegat pe Dacian Ciolos sa participe la Reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, in perioada 17-18 decembrie. Aceasta decizie este in conformitate cu dispozitiile constitutionale si principiul cooperarii loiale intre autoritatile statului. Este pentru prima data in ultimii ani cand un prim-ministru roman participa la aceasta intalnire, in trecut presedintele fiind cel care participa. In mandatul lui Traian Basescu, presedintele participa la Consiliul European, nu premierul Victor Ponta, iar disputa a fost solutionata de Curtea Constitutionala in favoarea presedintelui. Klaus Iohannis a declarat anterior ca nu doreste ca Victor Ponta sa participe la acest summit.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.