Producătorii auto chinezi au construit unul din 10 autoturisme vândute în Europa luna trecută, o cotă record care încununează un an de expansiune rapidă a companiilor din China, condusă de vânzările de vehicule hibride şi cu baterii. Una din cinci maşini înregistrate în Europa anul trecut este electrică. Pentru UE, problemele aici sunt două. Una este că producătorii chinezi domină războiul tehnologc şi de marketing pentru piaţa maşinilor electrice, având avantajul anilor de experienţă. Cealaltă este că producătorii din China nu au producţie semnificativă în Europa. Însă lucrurile se schimbă. În Ungaria a început producţia de probă la fabrica de maşini electrice BYD, colos din China, din Seghedin (sudul Ungariei, lângă graniţa cu Serbia).
La evenimentul de deschidere, oficialităţile locale au spus că producătorul auto chinez a angajat deja 960 de oameni la această fabrică, dintre care 70% sunt maghiari, majoritatea provenind chiar din Seghedin. Uzina îşi va atinge capacitatea de producţie planificată în decurs de mai mulţi ani, iar numărul angajaţilor va creşte. Şomajul din Seghedin este unul dintre cele mai scăzute din ţară, de 1,3%. În acelaşi timp, 52% dintre studenţii înscrişi la instituţiile de învăţământ profesional din oraş nu locuiesc acolo, iar compania a semnat şi un acord cu Facultatea de Inginerie a Universităţii din Seghedin. De asemenea, sunt aşteptaţi muncitori din zona de influenţă a Seghedinului, inclusiv regiunea Makó (sud-estul Ungariei, lângă graniţa cu România) şi partea de nord a Voivodinei. Conform unui angajament guvernamental, va fi facilitat transportul navetiştilor transfrontalieri prin crearea unei benzi separate pentru aceştia la trecerea spre Serbia de la Röszke. La fabrică vor fi şi muncitori asiatici. BYD îşi construieşte o uzină şi în Turcia. Chery, un alt colos auto chinez, a ales o altă cale, preluând o fostă uzină a Nissan din Spania, unde asamblează adaptări locale plug-in hybrid ale modelelor sale sub brandul spaniol Ebro. Leapmotor a ales recent tot o fabrică veche din Spania, a Stellantis, pentru a produce acolo. Iar despre Great Wall Motor se spune că sondează după locaţii pentru producţie europeană viitoare. Ţinte posibile: Ungaria şi Spania. Cele două ţări sunt prietenoase, economic şi politic, cu China.
Source URL: https://www.zf.ro/business-international/una-din-zece-masini-vandute-in-europa-este-made-in-china-este-o-23034421
