Ce se discută la Viena: Băncile din ECE sunt extrem de profitable, România fiind în frunte, dar nu au suf

La începutul lunii ianuarie, toţi investitorii – fie din Europa, fie din America, fie din China sau Japonia – care investesc în pieţele financiare din Europa Centrală şi de Est, se întâlnesc la Viena la Central & Eastern European Forum 2026, organizat din acest an de FT Live, pentru a vedea ce este nou în zonă, cum o duc economiile fostelor ţări comuniste, cine are nevoie de bani (iar Guvernul de la noi are nevoie de mulţi bani) şi unde mai pot să-şi plaseze fondurile imense pe care le au şi care provin în cea mai mare parte fie de la pensionarii europeni, fie de la pensionarii americani, fie de la pensionarii japonezi.

În acest an, două teme mi-au atras atenţia: băncile care operează în zonă sunt extrem de profitabile dar nu au scală, iar dezvoltarea pieţelor de capital în această zonă este mult în urmă şi nu finanţează economiile locale. Iar ca o legătură între cele două pieţe, piaţa bancară şi piaţa de capital, întrebarea care se pune este cum îi determini pe depunători, cei care îşi ţin banii în bănci ca principală şi chiar unică formă de economisire, să aloce şi bani, şi economii către piaţa de capital pentru a deveni mai bogaţi.

1.Băncile care operează în Europa Centrală şi de Est, fie că sunt locale – OTP din Ungaria, Banca Transilvania din România sau băncile de top din Polonia -, fie că sunt filiale ale unor grupuri care vin din Europa Occidentală – ING, UniCredit, SocGen, Citi, Intesa etc. -, fie sunt din zonă – Erste, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală şi de Est, Raiffeisen – sunt profitabile, extrem de profitabile, sistemul bancar din România fiind chiar în frunte, au o poziţie extrem de solidă, sunt lichide – depozitele sunt mai mari decât creditele, au un nivel al creditelor neperformante extrem de redus, nu sunt expuse pe pieţele financiare globale cu produse sofisticate -, dar sunt mici, nu au un volum suficient, nu au suficientă scală. Şi pentru că nu sunt suficient de mari, pieţele fiind extrem, extrem de fragmentate, nu au suficientă masă pentru a susţine economiile, iar din acest punct de vedere sunt selective atunci când dau credite, atunci când atrag clienţi.

Valerie Brunner, membru în boardul Raiffeisen Bank International, responsabilă de partea de corporate şi investment banking, a spus în panelul băncilor din zonă: Băncile din zonă sunt extrem de sănătoase, stabile şi foarte profitabile.

Stefan Dorfler, directorul financiar al Erste, a spus că băncile din zonă operează cu un risc extrem de scăzut şi aşa ar trebui să rămână. Dar, dacă ne uităm la imaginea de ansamblu, băncile au nevoie să fie mult mai mari, dar din păcate a face business peste graniţă este foarte greu, şi aici nu este vorba doar despre banking, ci şi de companiile antreprenoriale. Avem nevoie de mai multe tranzacţii, de fuziuni şi achiziţii, ne trebuie o dimensiune mult mai mare, trebuie să fim mai competitivi. Pentru Erste, care deţine BCR, a doua bancă din România, achiziţia recentă din Polonia, cea mai mare piaţă bancară din zonă, îi deschide acum o altă perspectivă.

Teodora Petkova, director pe zona Europei Centrale şi de Est la UniCredit, spune că este nevoie de mai multă consolidare în regiune, dar şi în Europa: O Europă puternică are nevoie de bănci puternice, dar aceste bănci au nevoie de mărime.

Spre deosebire de americani, unde consolidarea bancară a fost mult mai simplă şi de aceea băncile americane domină pieţele financiare ale lumii, în Europa, în Europa Centrală şi de Est consolidarea este mult mai dificilă, pentru că amprenta politică este mult mai prezentă.

Dacă acum 20-30 de ani băncile Europei Occidentale au avut drum liber pentru a intra în regiune, pentru că ţările foste comuniste aveau nevoie de bani, de know-how şi relaţii, acum autorităţile naţionale susţin formarea şi întărirea unor bănci locale, cum a fost cazul în România cu Banca Transilvania, unde BNR a susţinut banca din Cluj să cumpere patru bănci într-un deceniu şi să ajungă pe primul loc, sau în Polonia sau Ungaria, unde tema repolonizării şi remaghiarizării sistemului bancar şi a businessului este pe agenda politică.

Acum sunt foarte puţine bănci care mai pot fi cumpărate în regiune care să aibă o dimensiune atractivă.

În România se desfăşoară în aceste zile o luptă destul de aprinsă pentru achiziţia Garanti Bank, deţinută de grupul spaniol BBVA, unul dintre cele mai mari din Europa, şi pentru care se bat, cel puţin până acum, ING, Raiffeisen şi Intesa. Iar Garanti deţine doar 1,9% cotă bancară. Dar pentru ING sau Raiffeisen, a cumpăra chiar şi 2% dintr-odată, poate să facă diferenţa pentru a creşte spre o cotă de piaţă de 10%, care se consideră necesară pentru a conta în sistemul bancar românesc.

Dacă băncile nu vor deveni mai mari, nu se vor asocia, nu vor fuziona, nu vor putea să susţină economiile naţionale sau ieşirea companiilor antreprenoriale în regiune.

Nicio bancă nu-şi va sacrifica profitabilitatea obţinută dintr-un volum redus de business, cel puţin ca marjă, dacă nu va avea o dimensiune mult mai mare, care să-i permită să obţină un profit mai mare dintr-un volum de business mai mare.

Economiile fostelor ţări comuniste au reuşit să se ridice în ultimii 20-30 de ani, după căderea comunismului, datorită intrării în Uniunea Europeană şi NATO, care a însemnat investiţii străine private şi fonduri europene.

Problema care se pune este ce se va întâmpla cu economiile acestor ţări când se vor reduce fondurile europene sau chiar vor dispărea, sau când investitorii occidentali care au venit la început, când era teren virgin, vor decide să părăsească zona. Pot băncile care operează în zonă să susţină economiile, să acopere investitorii care ies şi fondurile europene care nu vor mai fi? Răspunsul de acum este nu, pentru că nu au o dimensiune suficient de mare.

2. Mai mult ca niciodată, tema dezvoltării pieţei de capital în regiune a fost un punct central al discuţiilor, fie că era vorba despre noul guvernator al Băncii Naţionale a Austriei, fie că era vorba despre miniştrii de finanţe, fie că era vorba despre directorii băncilor comerciale.

Ţările din Europa Centrală şi de Est trebuie să-şi dezvolte mult mai mult şi mai repede piaţa de capital, iar acest lucru nu înseamnă numai bursa, ci şi pieţele de obligaţiuni sau alte titluri cu venit fix, pentru a putea finanţa economiile şi companiile locale.

Piaţa de capital trebuie să fie o alternativă viabilă şi rapidă pentru companiile şi antreprenorii care au nevoie de bani să crească, să se extindă, care vor să-şi asume riscuri, pentru că băncile sunt principala sursă de finanţare dar până la un punct, până la punctul în care riscul creşte mai mult decât vor să-şi asume. Pentru că băncile din zonă vor să rămână profitabile, nu vor să-şi asume riscuri mai mari. Iar companiile antreprenoriale trebuie să găsească alte surse de finanţare pentru extindere şi dezvoltare, dar nu găsesc pentru că pieţele de capital sunt extrem de mici, fără lichiditate, fără investitori suficienţi care vor să-şi asume riscuri.

Cel puţin în cazul României, care are o piaţă de capital de dividend mare şi de dobândă mare (a se vedea titlurile de stat), finanţarea pentru creştere şi extindere fie la nivel local, fie la nivel regional, este extrem de redusă, dacă nu chiar lipseşte de tot.

Toată lumea dă ca exemplu America, care reuşeşte să-şi finanţeze economia, companiile, mai mult prin intermediul pieţei de capital, prin toate instrumentele, decât prin sistemul bancar. Şi de aceea, atât Europa cât şi Europa Centrală şi de Est nu pot să crească mai repede şi pierd lupta economică, de business, tehnologică, de cercetare şi inovaţie cu Statele Unite.

3. Una dintre problemele dimensiunii reduse a pieţii de capital din regiune, aici incluzând şi România, este faptul că zona de retail nu este chiar atât de puternică, ceea ce face ca pieţele de capital să fie dependente de investitorii instituţionali care azi intră, dar peste o săptămână ies.

Discuţiile de la Viena s-au îndreptat şi către zona în care ţările trebuie să facă mai mult în a-şi convinge locuitorii să-şi îndrepte banii, economiile, nu numai către depozitele bancare, care în continuare reprezintă prima opţiune de investiţie/economisire, ci şi către piaţa de capital – acţiuni, obligaţiuni sau alte instrumente – care pot să le aducă un câştig, un venit mai ridicat.

Ideea este că dacă stai cu banii la bancă, cel puţin aşa spun marii investitori, nu vei ajunge bogat ci chiar “sărac”, pentru că inflaţia erodează economiile, pentru că dobânzile sunt mici, ceea ce face ca şi câştigurile să fie mici, versus posibilitatea de a câştiga mult mai mult investind în acţiuni, fonduri mutuale, fonduri de investiţii, obligaţiuni etc.

Tema dezvoltării pieţelor de capital a ajuns să fie subiect de discuţie la nivelul băncilor centrale, care până acum erau interesate doar de sistemul bancar.

Ideea conferinţei din acest an de la Viena ar putea fi rezumată:

Băncile care operează în zonă trebuie să fie mai mari, autorităţile politice şi de reglementare trebuie să fie mult mai deschise în a  susţine consolidarea sistemelor bancare, adică să susţină formarea unor bănci mult mai mari, iar pentru asta naţionalitatea capitalului nu trebuie să fie un punct de împotrivire, dezvoltarea pieţei de capital trebuie susţinută până la urmă ca o prioritate naţională, cei care muncesc şi trăiesc în zonă trebuie susţinuţi, încurajaţi, motivaţi, determinaţi să investească mai mult pe bursă sau în alte instrumente cu câştig mai mare, chiar dacă sunt mai riscante. Doar aşa se pot crea mai mulţi bani, mai multă avere, mai multă bogăţie.