Iohannis va promulga Legea antifumat și pensiile speciale ale parlamentarilor. Darea în plată, retrimisă Parlamentului 

Șeful statului va trimite, cel mai probabil mâine, la reexaminare legea dării în plată și va solicita parlamentarilor să repare greșelile din lege. Președintele este de acord cu principiile acestei legi, dar sunt nereguli și de formă, pentru că au fost folosiți incorect anumiți termeni sau pentru că au fost foarte multe excepții de la Codul Civil.

De asemenea, președintele are și observații de fond, cum ar fi aceea că nu există criterii în lege pe baza cărora trebuiau acordate aceste facilități. Adică ele nu pot fi acordate la fel celor care au luat un credit de 50.000 de euro și celor care au luat credite foarte mari pentru 50, o sută de locuințe, cu care au făcut apoi speculă.

În altă ordine de idei, șeful statului va promulga legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, chiar dacă în principiu nu este de acord, pentru că nu are ce face – legea a mai fost trimisă pentru revizuire în Parlament, dar a fost readoptată de parlamentari, în aceeași formă.

Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis s-a declarat total de acord cu Legea antifumat, pe care a spus că o va promulga.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/iohannis-va-promulga-legea-antifumat-si-pensiile-speciale-ale-parlamentarilor-darea-in-plata-retrimisa-parlamentului-468537


Analyse


2025-03-21 18:27:09

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.4)

Subject: Iohannis promulga legi importante

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Legea antifumat: positive (score: 0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • pensiile speciale ale parlamentarilor: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • darea in plata: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Parlamentul: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • Iohannis va promulga Legea antifumat
  • pensiile speciale ale parlamentarilor
  • darea in plata retrimisa Parlamentului

KeyWords:

  • Iohannis
  • Legea antifumat
  • pensiile speciale
  • darea in plata
  • Parlamentul

Excerpt: Klaus Iohannis va promulga Legea antifumat si pensiile speciale ale parlamentarilor, dar va retrimite legea darii in plata pentru reexaminare.

Summary: Klaus Iohannis va promulga Legea antifumat si pensiile speciale ale parlamentarilor, desi nu este de acord cu acestea din urma. Legea darii in plata va fi retrimisa Parlamentului pentru reexaminare, din cauza unor nereguli de forma si fond. Presedintele este de acord cu principiile legii, dar considera ca sunt necesare criterii clare pentru acordarea facilitatilor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.