Mi-ar plăcea să cred că din tot necazul ăsta cu tik-tokul suveranist în timpul campaniei pentru prezidențiale s-a născut un plan B din… am vrut să zic din capul lui Marcel Ciolacu. Nici nu mai contează din al cărui cap, dar planul ăsta care a dus România la marginea constituționalității prin anularea alegerilor ar fi avut menirea să nu blocheze sută la sută țara asta, ci să-i dea o funcționalitate și după moartea politică ce oricum pare că va veni. Iar funcționalitatea i-ar veni dintr-un guvern stabilizat pe un drum european tocmai când nu se știe exact cum va arăta politica globală după înstalarea lui Donald Trump la Casa Albă.

Un sondaj de opinie recent ne-a arătat ce știam deja, că acel candidat clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidețiale ar fi câștigat și turul doi. Vom spune că nimeni nu e perfect, cu atât mai mult o țară ca România, astfel că s-a ajuns la soluția cu anularea  scrutinului, instalarea Guvernului Ciolacu 2, așezarea stabilității la ea acasă și pregătirea alegerilor eliminând riscurile din toamnă, cu ingerința unui stat străin în procesul electoral.

Apoi ne-am dat seama că treaba asta e o misiune imposibilă. Vine petecirea bugetului pe 2025, creșterea de dări către stat în ciuda promisiunii lui Marcel Ciolacu că noul guvern nu va face asta, pornirea unui val de nemulțumire din partea sindicatelor, ca și cum liderii marilor organizații n-au știut că asta urmează după festivalul de cadouri și populisme făcute de partidele aflate la guvernare în anul electoral. Vom spune că asta e menirea mișcării sindicale, să apere salariatul.

Să-l apere de ce? De ceva abuziv, de ceva greșit făcut, dar mai cu frână când e vorba de chestiuni care oricum ar fi fost luate pentru echilibrarea unor stări economice de orice partid ar fi venit la putere. Ce se va întâmpla în lunile următoare nu va face decât să pună cărămidă peste cărămidă în zidul care va fi construit de suveraniști în jurul României odată cu câștigarea de către unul de-al lor a alegerilor prezidențiale.

Nemulțumirile sociale vor fi un perfect carburant pentru populismele AUR, SOS și POT și din acest motiv era bine să fi încheiat din toamnă cu capitolul ăsta al alegerilor. Senzația e că în primăvară va fi și mai rău din tot răul ăsta măcar să ne fi ales cu planul B cu un guvern instalat înainte de venirea unui distrus din ăsta la Cotroceni. Pentru că un guvern instalat nu mai poate fi dat jos de către președintele ales, căderea guvernului putând fi provocată doar de scandaluri interne, iar pentru asta mă gândesc că a fost lăsat în opoziției USR-ul.

Până acum seamănă a plan B, a soluție de criză, dar mă tem că nu este deloc așa și iarăși facem lucruri la plezneală. Guvernul ăsta care riscă să nu aibă președinte pro-european ar trebui să facă măcar după alegeri lucruri care trebuiesc făcute. Vor fi patru ani până la alegerile care ar putea bascula toată țara spre anti-Europa. Șansa acestui guvern și a celor care gândesc că nu trebuie să ne întoarcem din acest drum european este a unei reușite în reformarea acestui stat. Iar de-o fi să „moară”, vorba baladei, măcar să-I rămână numele legat de o reformă care l-a martirizat în politică.

Reformă cu tot ce înseamnă asta: măsuri dureroase dar care țintesc eficientizarea și scoaterea țării din acest consum bezmetic cu tentă populistă, reformă administrativă, energetică, dezvoltarea capacității de colectare a taxelor la un nivel mult mai aproapiat de media europeană, creșterea bugetului din dezvoltare și colectare, nu din creștere a taxelor luate de la puțini, pentru că de la mai mulți nu se vrea sau nu se poate. Am spus că mi-ar fi plăcut să fie un plan B în capul cuiva, dar nu cred să fie așa. Cred că vom avea un an 2025 interesant și, din păcate, nu va fi singurul atât de „interesant”.