Banca Națională de Multițesut este gata. În 2-3 luni devine funcțională!

30 ianuarie 2026

| 0 comentarii

|

ASSMB anunță finalizarea construcției primei Bănci Naționale de Multițesut din România, la Spitalul Clinic Colentina, o investiție de de 6,2 milioane de euro.

Banca Naționala Multitesut

Construcția Băncii de Țesuturi de la Spitalului Clinic Colentina a fost încheiată, la doi ani de la debutul lucrărilor, în urma unei investiții de peste 6,2 milioane de euro, transmite Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), care subliniază că proiectul este unul strategic, unic la nivel național, care va permite realizarea unor intervenții chirurgicale de mare complexitate, de care vor beneficia pacienți din întreaga țară.

„Am finalizat cu succes o investiție cheie pentru sistemul medical românesc. Banca de Țesuturi va face diferența între a aștepta cu speranță și a putea interveni rapid pentru salvarea unei vieți. Acest centru va deservi pacienți la nivel național, consolidând rolul Capitalei ca reper în medicina de performanță”, a declarat Iustinian Roșca, director general ASSMB.

Inaugurare Banca Multitesut

Investiția, esențială pentru dezvoltarea transplantului în România, urmează să fie recepționată și va fi funcțională în următoarele 2-3 luni, susțin reprezentanții ASSMB. 

„Banca de multițesut de la Spitalul Colentina reprezintă o investiție strategică în infrastructura medicală avansată, cu impact direct asupra siguranței actului chirurgical și a calității îngrijirii pacienților. Prin asigurarea trasabilității, a standardelor ridicate de calitate biologică și a disponibilității țesuturilor, proiectul aliniază medicina românească la standardele europene de calitate și siguranță”, a adăugat Lucian Judele, administrator public al Primăriei Capitalei, care menționează că proiectul a fost realizat cu finanțare integrală din bugetul Primăriei Capitalei.

Clădirea Băncii de Țesuturi, prevăzută cu subsol, parter și două etaje, a fost proiectată și executată conform celor mai stricte norme de mediu și eficiență energetică.

Dr Andrei Nica – Banca Multitesut Colentina

Dr. Andrei Nica, unul dintre principalii „arhitecți” ai acestui proiect „de suflet”, pe care l-a coordonat timp de peste 25 de ani, subliniază că banca va deveni „inima” procedurilor de transplant de țesuturi pentru pacienți din întreaga țară.

„Banca Națională de Multițesut este un proiect unicat, o resursă vitală care va schimba fața transplantului în România. Dincolo de țesutul osteo-tendon, vom putea stoca, în premieră, cornee, valve cardiace, tubulatură vasculară, artere și vene, piele și membrană amniotică – totul într-un mediu controlat, la standarde europene. Pentru pacienți, asta înseamnă un singur lucru: mai multe tipuri de transplant în România, mai multe șanse la o viață normală”, a precizat dr. Andrei Nica, responsabilul Băncii Naționale de Multițesut, citat de Agenția Națională de Transplant (ANT).

Dr Andrei Nica – tesuturi prelevate la SJU Buzau

Proiectul, finanțat integral de Primăria Municipiului București prin ASSMB, urmează să parcurgă etapele de acreditare și punere în funcțiune, devenind un reper de performanță pentru Europa de Est. Reprezentanții ASSMB susțin că în 2-3 luni, toate aceste proceduri vor fi finalizate, iar Banca va deveni funcțională. 

Dr. Andrei Nica are o experiență vastă în domeniul transplantului de țesuturi: a fost, timp de un deceniu, consilier al Agenției Naționale de Transplant (ANT) pentru zona de țesuturi, iar ulterior a ocupat și funcția de director al instituției, perioadă în care a contribuit la consolidarea infrastructurii de transplant din România și la extinderea rețelei naționale detransplant tisular musculo-scheletal, dezvoltând colaborări cu centrele medicale din întreaga țară, autorizate ca unități de transplant, precum și sprijinirea acreditării secțiilor de ortopedie pediatrică de la Spitalul „Dr. Victor Gomoiu” și Spitalul „Grigore Alexandrescu”. 

Aparatura stocare tesuturi

Specialiștii consideră că această infrastructură modernă reprezintă un pas major în dezvoltarea sistemului de transplant din România, iar experiența dr. Andrei Nica joacă un rol esențial în transformarea proiectului într-un centru de referință la nivel național.

„Împreună, salvăm vieți! Da pentru Viață!”, transmite conducerea ANT, care salută finalizarea construcției Băncii Naționale Multițesut de la Spitalului Clinic Colentina, încadrată ca unitate sanitară de securitate națională.

Autoritățile sanitare, specialștii în transplant, dar și pacienții se așteptată ca noua structură medicală să devină un pilon important în medicina românească, cu rol esențial în capacitatea României de răspuns rapid la cazurile medicale critice din întreaga țară.

Credit foto: ASSMB&ANT

Source URL: https://sanatateabuzoiana.ro/banca-nationala-de-multitesut-este-gata-in-2-3-luni-devine-functionala/

Analyse

2026-02-10 19:16:40

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.