Atenție, șoferi! Urmează mai multe restricții de circulație, la Timișoara, în perioada următoare!
La solicitarea Aquatim, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de mâine, în vederea realizării unor lucrări de execuție la rețelele de apă și canalizare.
Astfel, traficul rutier va fi restricționat pe strada Virgil Onițiu, în prima etapă, pe tronsonul cuprins între strada Gheorghe Doja și strada Coriolan Băran, în perioada 02– 18.02.2026. Apoi, în etapa a doua, în perioada 12 – 18.02.2026, pe tronsonul cuprins între strada Coriolan Băran și strada Alexandru Odobescu.
De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată pe bulevardul 16 Decembrie 1989, pe tronsonul cuprins între blocurile cu numerele 45 și 47, în perioada 02.02.2026 – 10.04.2026.
Totodată, traficul rutier va fi închis parțial, pe timp de noapte, pe strada Gheorghe Lazăr. Astfel, pe sensul de mers dinspre Kaufland către Piața Unirii, se va instaura restricția de obligatoriu stânga pe strada Pictor Ion Zaicu, iar pe sensul opus de mers, obligatoriu stânga pe strada Nikolaus Berwanger.
Închiderea porțiunii se va aplica atât în perioada 02 – 07.02.2026, cât și perioada 09– 14.02.2026, în intervalul orar 22:00–06:00, în vederea realizării lucrărilor aferente proiectului „MODERNIZAREA LINIEI FEROVIARE CARANSEBEȘ–TIMIȘOARA–ARAD, LOT 3 TIMIȘOARA EST–RONAȚ TIRAJ GR. D – ETAPA I”.
În același scop, traficul rutier va fi restricționat la circulația pe o singură bandă pe strada Gheorghe Lazăr, în perioada 13 – 14.02.2026, în intervalul orar 09:00–16:00.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Peste 50 de milioane de lei pentru rețeaua de gaze naturale în 13 localități din estul județului Timiș!
Reacția clubului Politehnica Timișoara după scandalul în care au fost implicați doi jucători: Clubul se delimitează de orice tip de comportament neadecvat!
Crima din Timiș redeschide dezbaterea privind răspunderea penală a minorilor! Experții Organizației Salvați Copiii spun că scăderea vârstei răspunderii penale NU este soluția!
VIDEO A ars ca o torță! O mașină a fost cuprinsă de flăcări, noaptea trecută! Pompierii spun că incendiul a fost pus intenționat
Bătaie cu pari, în Complexul Studențesc! Fotbaliști de la Poli, acuzați că au bătut cu bestialitate, un tânăr de 19 ani
Atenție, șoferi! Urmează mai multe restricții de circulație, la Timișoara, în perioada următoare!
Demolarea stadionului Dan Păltinișanu, anchetat de procurorii din Timiș: acuzații grave, sesizări oficiale și un dosar penal deschis!
Creșă modernă pentru copiii din Lugoj și împrejurimi! Primarul Călin Dobra: „Fac un apel către părinți să profite de această oportunitate”
Meci dificil pentru baschetbaliștii timișoreni, în deplasare cu Steaua! Dragan Petricevic: „Nu mai există adversari ușori în campionat”
Tragedie în vestul țării! Un bărbat a fost găsit carbonizat, după ce casa i-a luat foc!
Cătălin Costinaș își încheie astăzi mandatul de director al SCM Timișoara! Municipalitatea urmează să desemneze un director interimar în perioada următoare
Universitatea de Vest din Timișoara urcă în clasamentul QS Europe 2026!
CCIAT extinde oferta de formare profesională în legislația muncii printr-o nouă serie de curs GRATUIT derulat prin proiectul EvoTech
Impact violent între două mașini, după ce unul dintre șoferi a trecut pe roșu! O femeie a ajuns la spital
Panică în această dimineață, după ce un incendiu a izbucnit într-un bloc de locuințe! Oamenii s-au autoevacuat
Luna februarie aduce spectacole deosebite la Opera Națională din Timișoara! Vezi aici programul complet!
Sport pentru o cauză bună! „Giarmata în Mișcare” revine și anul acesta

Source URL: https://www.sursadevest.ro/atentie-soferi-urmeaza-mai-multe-restrictii-de-circulatie-la-timisoara-in-perioada-urmatoare-2/




Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *