Sprijin financiar pentru pensionari în 2026: până la 1.300 de lei prin bilete de tratament

Pensionarii din România ar putea primi un sprijin financiar important începând cu luna martie 2026. Deși Guvernul nu a aplicat indexarea pensiilor cu rata inflației, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță acordarea unui beneficiu echivalent cu aproximativ 1.300 de lei, prin intermediul biletelor de tratament balnear.

Măsura vine într-un context economic dificil pentru seniori, după ce Executivul a decis să nu majoreze pensiile în 2026. În acest context, biletele de tratament reprezintă una dintre puținele forme de sprijin suplimentar acordate pensionarilor.

Beneficiul va fi disponibil odată cu demararea programului de tratament balnear, programat să înceapă în luna martie 2026. Potrivit surselor din cadrul Casei de Pensii, în această perioadă se încheie contractele necesare pentru noul sezon. „Vom putea oferi mai multe detalii despre biletele de tratament în jurul datei de 1 februarie. În prezent, se depun cereri chiar dacă biletele nu au fost încă repartizate, iar contractele sunt în curs de finalizare la nivelul Casei Naționale”, au transmis reprezentanți ai instituției.

Casele de pensii din întreaga țară au început deja să primească solicitări. Cererile trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile înainte de luna pentru care se solicită biletul, astfel că primele serii de beneficiari vor ajunge în stațiuni în luna martie. Deși tarifele pentru anul 2026 nu au fost încă stabilite oficial, experiența anului trecut arată că pensionarii beneficiază de reduceri consistente. În 2025, un sejur de 12 zile în stațiuni precum Geoagiu, Căciulata, Govora sau Techirghiol costa între 3.100 și 3.500 de lei, însă pensionarii achitau aproximativ jumătate din sumă.

Pensia medie în România este de 2.818 lei, iar statul subvenționează între 30% și 45% din costul biletului de tratament, diferența fiind decontată prin Casa Națională de Pensii Publice. Contribuția personală diferă în funcție de nivelul pensiei:

  • Pensionarii cu pensie mai mică sau egală cu salariul minim pe economie (2.574 lei) achită 55% din drepturile de pensie aferente lunii precedente;

  • Pensionarii cu pensie mai mare decât salariul minim achită 70% din drepturile de pensie nete.

Documente necesare pentru obținerea biletului

Pentru acordarea biletului de tratament, pensionarii trebuie să depună următoarele documente:

  • cerere de acordare a biletului de tratament;

  • copie după actul de identitate;

  • talonul de plată a pensiei;

  • bilet de trimitere pentru servicii medicale de recuperare-reabilitare, eliberat de medicul de familie sau medicul specialist (copie, cu prezentarea originalului).

Source URL: https://www.jurnaldevrancea.ro/sprijin-financiar-pentru-pensionari-in-2026-pana-la-1-300-de-lei-prin-bilete-de-tratament/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.