În februarie, NASA urmează să lansezed misiunea Artemis II care va readuce oamenii în apropierea Lunii și care se vrea a fi un pas important pentru un viitor în care pământenii vor construi baze selenare și vor extrage și resurse. Dar riscurile sunt enorme, controversele au fost și ele prezente, iar istoria lansărilor a avut momente „negre” ce nu pot fi uitate.

Un program care a costat 100 miliarde dolari

Dezvoltarea programului Artemis, pentru revenirea pe Lună, a costat în ultimii 15 ani aproape 100 de miliarde de dolari, au fost multe amânări (cea mai recentă chiar vineri), au apărut probleme tehnice și „fantomele” trecutului sunt și ele prezente, fiindcă tocmai s-au împlinit 40 de ani de la dezastrul navetei Challenger.

Cu costuri uriașe și simțind „în ceafă” respirația Chinei, NASA este presată să reușească să readucă oamenii în apropierea Lunii și apoi pe suprafața ei.

Oamenii nu au mai ajuns aproape de Lună din anul 1972 și de atunci niciun echipaj nu a mai părăsit orbita terestră. Va fi un moment istoric, deoarece echipajul Artemis II va doborî recordul stabilit de misiunea Apollo 13 pentru cea mai mare distanță la care se vor afla vreodată oamenii față de Terra.

Misiunea Artemis II urmează să dureze 10 zile și va purta un echipaj format din patru astronauți în jurul Lunii, dar fără aselenizare. Ei vor face un „survol” al Lunii, practic un ocol, iar echipajul va ajunge cel mai departe de Pământ dintre toate misiunile spațiale, pentru că se va afla la peste 6.000 de km de fața îndepărtată a Lunii.

Lansarea rachetei SLS cu capsula Orion va fi cel devreme pe 8 februarie (trebuie să fie pe 6), de la Kennedy Space Center din Florida. Dacă, din cauza vremii sau a unor probleme tehnice, lansarea va mai trebui amânată, datele de rezervă din februarie sunt zilele 10 sau 11 februarie. Dacă nici în acele zile nu se va putea efectua lansarea, data următoare disponibilă va fi 6 martie. Dacă nici în martie nu se va reuși, data de rezervă pentru aprilie este tot 6.

Cei patru astronauți vor călători în capsula Orion care va fi lansată cu ajutorul cele mai puternice rachete construite până acum de NASA. Denumită Space Launch System, racheta are înălțimea unui bloc cu 30 de etaje. Conform planului de lansare, după mai multe etape, „Orion spacecraft” se va desprinde complet de rachetă la trei ore și jumătate de la lansare, pentru a-și continua singură drumul spre Lună și înapoi.

Capsula Orion nu se va apropia la mai mult de 6.400 km de suprafața Lunii. De la această distanță, Luna va părea pentru cei patru astronauți a fi de dimensiunea unei mingi de baschet ținută cu brațul întins. În misiunea Artemis I din vara lui 2022, când în jurul Lunii a ajuns capsula Orion fără echipaj uman, ea s-a apropiat la 130 km de suprafața Lunii, dar riscurile erau mult mai mici, nefiind oameni la bord. Aici puteți citi pe larg despre misiunea Artemis II, într-un document NASA.

În ziua 5 a misiunii Artemis II va intra capsula Orion în sfera de influență a Lunii, iar în ziua 7 va ieși, în drumul înapoi către Terra. Orion nu va intra pe orbita Lunii, pentru că o astfel de mișcare ar însemna manevre mai multe și riscuri mult mai mari pentru viața celor patru oameni de la bord. Pe site-ul parsec.ro puteți citi o descriere a misiunii și o cronologie a momentelor esențiale.

Luna se găsește la 400.000 km de Terra și drumul către ea pare să dureze o eternitate. Acum doi ani planul era ca misiunea despre care vorbim aici să fie lansată la final de 2024, iar Artemis III, cea cu aselenizarea, să fie la final de 2025 sau început de 2026. Au fost însă două modificări de calendar, așa că Artemis II s-a mutat cu mai bine de un an. La fel și Artemis III, care va fi în 2027 sau 2028 și pentru care NASA a ales nouă posibile locuri pentru aselenizare la polul sud al Lunii. Aceste schimbări nu au apărut doar din cauza birocrației, cu mai ales din cauza problemelor tehnice de la rachetele SLS și de la capsulele Orion. 

Nava ce va fi utilizată în misiunea din februarie este a treia capsulă Orion construită, după cea din 2014 (care a făcut un zbor orbital fără echipaj uman și a revenit pe Terra) și cea folosită la misiunea Artemis I. Atunci, în 2022, capsula a revenit pe Terra, dar acea versiune, fiind tot fără echipaj uman, nu avea instalate sisteme care să mențină în viață astronauții, fiindcă nu era nevoie de ele. Atunci au fost observate probleme cu scutul termic care s-a degradat prematur după intrarea în atmosferă. NASA a explicat pe larg în decembrie 2024 ce probleme au fost la scutul termic.

Oamenii nu s-au mai apropiat de Lună fiindcă este riscant și scump

De ce nu ne-am mai apropiat de Lună în ultimii 54 de ani? Sunt multe explicații, iar unele țin de bani, altele de teamă și altele de geopolitică. Costurile explorărilor spațiale sunt uriașe, riscurile sunt și ele gigantice când trimiți oameni la sute de mii de km de Terra și prioritățile politice și economice s-au schimbat mult după 1972.

După ce obiectivul de a ajunge pe Lună a fost realizat în 1969, administrația Nixon a decis să se concentreze mai mult asupra problemelor interne și nu a mai fost alocat buget pentru multe misiuni spațiale cu oameni la bord. S-a optat pentru trimiterea unor sonde către Marte, Jupiter, și destinații atât de îndepărtate încât nici nu se punea problema ca oamenii să poată ajunge acolo într-o capsulă.

Sondele spațiale sunt mult mai rapide și nu moare nimeni dacă ele eșuează. Primii oameni care au ajuns pe Lună, în 1969, au făcut peste trei zile, în timp ce sonda New Horizon, care a ajuns și lângă planeta pitică Pluto, a fost în apropierea Lunii după opt ore (se întâmpla în anul 2006).

Cel mai „negru” scenariu

Dezastre precum Challenger și Columbia, explozii care au dus la moartea a două echipaje americane de câte șapte astronauți, au arătat cât de riscante sunt misiunile spațiale cu echipaj uman.

Cel mai negru scenariu ar fi o explozie catastrofală precum în cele două dezastre și au existat și câteva declarații publice în care se spunea că misiunea Artemis II este una riscantă. Îndoielile sunt legate de scutul termic și câteva voci din industrie au spus că acest element esențial ar fi riscant. Șeful NASA declara la început de ianuarie că are „încredere totală în capsula Orion și în scutul ei termic” și spunea că s-au făcut „analize riguroase”.

Pe parcursul misiunii, capsula Orion trebuie să protejeze astronauții de condițiile extreme din spațiul cosmic, iar sisteme avansate asigură presiunea aerului și oxigenul de care oamenii au nevoie pentru a supraviețui timp de zece zile în cosmos. 

Pentru a reveni, capsula intră în atmosfera Pământului cu 40.000 kmh, iar scutul termic trebuie să reziste la temperaturi de peste 2.500 C.

Comandantul misiunii este astronautul NASA Reid Williams, iar din echipaj mai fac parte pilotul Victor Glover (NASA), Christina Koch (NASA) și Jeremy Hansen (Agenția Spațială Canadiană).

De ce nu vor păși pe Lună astronauții misiunii Artemis II? Cei de la NASA au explicat că misiunea nu a fost gândită pentru așa ceva, deci nu există un lander (sondă de aterizare) așa că pur și simplu astronauții nu au cu ce să ajungă pe suprafața Lunii. Aselenizarea este rezervată pentru următoarea misiune, Artemis III, care va fi mult mai dificilă, va dura 30 de zile, dintre care șapte zile vor fi dedicate explorărilor în zona Polului Sud Lunar..

O lume cu totul diferită față de cea din 1972

Lumea s-a schimbat mult față de ultima oară când oamenii au pășit pe Lună și când au privit-o prin hubloul unei navete. Concurenții au în 2026 strategii diferite și obiective diferite față de acum jumătate de secol. Oamenii au planuri mari pentru Lună în următoarele decenii. Vor să construiască baze permanente, vor să ajungă să exploateze resurse (apă, minerale) și vor ca Luna să devină un nod strategic, dar și un punct de plecare pentru viitoarele misiuni către Marte.

Față de acum 55 de ani, schimbarea ține de faptul că rușii nu prea mai contează, iar cei mai ambițioși sunt chinezii care fac progrese rapid și a „bifat” câteva premiere. O altă mare schimbare ține și de implicarea sectorului privat în explorările spațiale, fie că vorbim despre SUA, Europa, Japonia sau Orientul Mijlociu.

Prin misiunea Artemis II, chiar dacă nu va fi cu aselenizare, SUA încearcă să transmită un mesaj de tipul: avem încredere să trimitem oameni către Lună, la peste 350.000 km de Terra. Americanii spun că acesta este numai începutul: în 2028 ar trebui ca astronauții să pășească pe Lună, iar în jurul anului 2035 ar putea să fie gata stația spațială de pe orbita lunară, iar misiunile către Lună ar trebui să fie dese atunci, să devină o rutină.

SUA vs China, strategii diferite în noua cursă spațială

Cât de mult s-a schimbat lumea în jumătate de secol o arată și diferența dintre strategia SUA și cea a Chinei pentru viitorul explorărilor către „astrul nopții”.

China este plină de secrete, programul spațial este strict controlat de la centru, nu se prea comunică despre parteneriate cu alte țări și nivelul de transparență este redus, se explică într-un articol din publicația The Conversation. O dovadă este și faptul că, în timp ce NASA sau SpaceX au transmis live lansările, China a făcut mult mai rar acest lucru.

SUA a ales o abordare deschisă, mult diferită de cea a Chinei. Programul Artemis este conceput astfel încât partenerii – fie ei state sau companii – să poată opera într-un cadru comun pentru explorare, pentru utilizarea resurselor și pentru diverse activități.

A fost alegerea SUA, mai ales că primirea sectorului privat în marile programe spațiale a scăzut mult costurile de lansare și a grăbit dezvoltarea lucrurilor. În plus, primind în program companii din zeci de țări poate fi folosită experiența unor ingineri care nu ar fi de găsit în SUA.

Cum China comunică mult mai puțin decât partea americană, gradul de incertitudine este mai mare, din cauză că nu se știe ce vor face chinezii peste 10-15 ani când, probabil, vor exista baze lunare și se vor face o mulțime de teste pentru viitoare baze lunare. 

Când activitatea umană va deveni permanentă pe Lună, lipsa de transparență nu va mai fi doar o problemă de imagine, ci una de siguranță.