„Cred că unul dintre motivele pentru care comedianții se feresc de subiectul ăsta, de politică, este exact acesta: riști să intri într-o bulă în care oamenii vin la show doar pentru că sunt de aceeași părere politică cu tine și nu mai contează dacă ești amuzant, atâta timp cât le dai dreptate”, spune comediantul Florin Serghei într-un interviu pentru publicul HotNews.

• Florin Dîm (34 de ani) este cunoscut publicului sub numele de scenă Florin Serghei și face stand-up de aproape 14 ani.  Deși mulți dintre urmăritorii săi cred că este din Basarabia, acesta s-a născut în România, în județul Iași.
• Recent, a intrat într-o nouă etapă a carierei sale, comedia politică, și ironizează pe scenele de stand-up corupția și absurdul cotidian al vieții publice din România. 
• Serghei vorbește, într-un interviu pentru HotNews, despre rolul comediei într-o societate în care realitatea politică ajunge, de multe ori, să concureze gluma.

„Uneori, viața bate gluma”

– Ești printre puținii comedianți de stand-up din România care fac constant glume despre clasa politică din România. De ce ai ales direcția asta, într-un context în care mulți colegi par să o evite, și când s-a produs declicul?
– Nu le-am ales neapărat, au venit natural. Glume despre clasa politică am tot făcut și în trecut, dar nu postam atât de des și nici lumea nu era atât de interesată de subiect. Acum există mai mult interes pe subiect, după ce anul trecut a existat mult accent pe politică. Cât despre colegi, nu cred că evită nimeni subiectul politicii, cel mai probabil nu sunt atât de mult la curent cu știrile cum sunt eu. Pe noi, comedianții, ne inspiră realitatea și fiecare om trăiește în bula și realitatea lui.

– Teo spunea într-un interviu pentru HotNews.ro că nu mai face mișto de politicieni pentru că „personajele sunt deja niște caricaturi”. Tu cum vezi această afirmație? Mai e loc de satiră când realitatea pare să bată orice glumă?
– Uneori nu. Uneori gluma vine doar din a scoate la iveală absurdul unei situații sau al unor personaje. Dacă ai fi spus acum 15 ani că America o să aibă un politician miliardar ales de clasa de jos, ai fi crezut că e o glumă exagerată. Nah… uneori, viața bate gluma.

– De ce crezi că politica a devenit aproape un subiect tabu în stand-up-ul românesc? E vorba de frică, de oboseală, de public sau de presiuni comerciale?
– Niciuna. Nu poți să faci glume mecanic dacă nu simți subiectul cumva relevant pentru tine. Cred că majoritatea comedianților sunt tineri, dar politica e un subiect care te interesează mai mult după o anumită vârstă. Eu sunt excepția, fiindcă am fost mereu un suflet bătrân.

– Ai simțit vreodată că glumele politice îți pot închide uși – fie în industrie, fie în relația cu publicul?
– Da. Au mai fost localuri care au refuzat colaborarea din cauza subiectelor politice. Bănuiesc că și dacă fac o glumă despre o relație care nu îi place patronului, acesta poate să mă refuze data viitoare.

– Glumele tale ating personaje precum George Simion, Călin Georgescu, Piedone, Nicușor Dan, Ilie Bolojan sau chiar Donald Trump. Cum îți alegi „ținta”? Ce face un politician bun pentru stand-up, pentru mișto?
– Nu am un mod prin care selectez politicianul. Pur și simplu îmi atinge ceva radarul, văd o știre cu politicianul XYZ și, dacă găsesc umor în ea, fac o glumă. Dacă nu, o las să treacă. Nu e o regulă, nu am o fixație – „vreau să fac săptămâna asta glume despre ăștia, săptămâna viitoare glume despre ceilalți”. Pur și simplu nu trebuie să vină forțat nimic, trebuie să fii total natural atunci când glumești. Dacă nu e natural, nu le mai scrii.

– Există politicieni despre care refuzi să faci glume? Dacă da, din ce motive?
– Nu am un politician despre care am vrut să fac o glumă, dar mi-a fost frică. Probabil sunt oameni despre care n-am făcut glume pentru că ori nu sunt relevanți, ori nu găsesc ceva amuzant la ei, ori, nu știu, nu mă interesează atât de mult.

„Oamenii ar trebui să vină către mine pentru umor, nu pentru sfaturi de viață”

– Austeritatea, discursul naționalist sau populismul sunt teme recurente în spațiul public. Cum le traduci în comedie fără să devii moralizator?
– Din păcate, nu am un răspuns clar la asta. Încerc să nu fiu moralizator, încerc să nu mă prefac că știu eu mai bine, pentru că, probabil, nu știu eu mai bine. Până la urmă, eu sunt comediant, oamenii ar trebui să vină către mine pentru umor, nu pentru sfaturi de viață. Sunt experți în tot felul de domenii pe care oamenii îi pot asculta și de la care își pot lua informații reale și concrete. De la mine trebuie să ia comedie.

– Cât de atent ești la echilibrul dintre a face mișto și a transmite, totuși, un mesaj serios?
– Încerc să fiu foarte atent, pentru că e foarte important. Cred că unul dintre motivele pentru care comedianții se feresc de subiectul ăsta, de politică, este exact acesta: riști să intri într-o bulă în care oamenii vin la show doar pentru că sunt de aceeași părere politică cu tine și nu mai contează dacă ești amuzant, atâta timp cât le dai dreptate. Ajungi, practic, să-ți faci un fel de galerie. Și asta e foarte riscant pentru un comediant. Pentru că riști să nu mai fii amuzant. Tocmai de-asta încerc din tot sufletul să nu fiu foarte serios, să nu îmi dau prea mult cu părerea și să mențin lucrurile în zona de glumă. Încerc, nu știu dacă îmi iese tot timpul. Cred că un pic de nuanță serioasă într-un show e bine de integrat, dar foarte puțină și cu foarte multă atenție.

„Românii sunt foarte prietenoși ca public de stand-up”. Diferențele între orașele mari și cele mici

– La ce mai râd românii în 2026? Simți că publicul s-a schimbat față de acum câțiva ani?
– Nu s-a schimbat nimic. Românii râd în continuare la aceleași lucruri ca și până acum. Dacă ai un subiect și publicul nu râde, probabil ai făcut o treabă proastă: ori nu ai explicat suficient de bine premisa sau subiectul, ori nu a fost o glumă bună și trebuie refăcută. Nu există niște glume la care oamenii să râdă extraordinar de mult sau extraordinar de puțin. Românii râd, în general sunt foarte prietenoși ca public de stand-up. Râd tare, râd gălăgios, aplaudă, sunt un public exploziv și, de obicei, foarte primitori cu comediantul.

– Există diferențe clare între publicul din București și cel din orașele mai mici când vine vorba despre glume politice sau sociale (ai și glume în care critici homofobia, de exemplu)?
– Da, de cele mai multe ori nici nu prea merg în orașe mici tocmai din cauza asta. Am o perioadă, am un număr limitat de zile într-un an și nu pot să fac spectacole oricând vreau. Atunci, prefer să merg în orașe mari, pentru că e un pool mai mare de oameni, ca să zic așa. Reacțiile sunt mult mai bune în orașele mari când vine vorba de subiecte politice sau sociale. Oamenii sunt, din punctul meu de vedere, un pic mai conectați.

„Umorul este un fel al oamenilor de a se revolta”

– Crezi că umorul românilor e mai degrabă o formă de supraviețuire sau una de revoltă?
– La mine, modul de a face glume despre oameni cred că a venit din revoltă. Și cred că e valabil și la public. Umorul este, de fapt, modul românului de a taxa derapajele sau lucrurile de care suntem nemulțumiți la politicieni. Asta a fost întotdeauna, pentru oamenii de rând, rolul umorului: un mod de a protesta față de clasa conducătoare. Fie că vorbim de meme-uri, glume, stand-up sau bancuri, cred că este același lucru pentru toată lumea. Deci da, cred că umorul e un mod de a ne revolta.

„Poate că dacă unii lideri ar fi mers la terapie atunci când trebuia, nu ar mai muri oameni nevinovați”

– Vorbești deschis în show-uri despre sănătatea mentală și despre mersul la psiholog, un subiect încă sensibil în România. De ce ai simțit nevoia să-l aduci pe scenă?
– Pentru că cred că este un subiect tabu din niște motive foarte prostești și cred că ar trebui normalizate discuțiile despre sănătatea mentală. Există o presiune socială asupra tuturor, pe care nu o discutăm și nu o lăsăm să respire. Din păcate, așa ajung să se întâmple tot felul de nenorociri.

Cred că este important să discutăm lucrurile astea și că este normal – și necesar – să normalizăm discursul despre „eu merg la terapie, poate și tu ar trebui să mergi la terapie”. Practic, în bucata la care faci referire, vorbesc despre beneficiile pe care mi le-a adus mie terapia și de aceea insist: mergeți și voi la terapie, pentru că este foarte sănătos pentru capul vostru.

Pentru mine, a fost un lucru care m-a ajutat enorm și cred că ar ajuta pe toată lumea.

Și cred că dacă unii lideri ar fi mers la terapie atunci când trebuia, nu ar mai exista atâtea complexe și poate că acum nu am mai avea războaie, nu ar mai muri oameni nevinovați.

„Ne îndepărtăm din ce în ce mai mult unii de alții și devenim tot mai triști”

– Cum reacționează oamenii la aceste momente mai personale? Râd, se simt incomod, se recunosc?
– Cred că se recunosc cel mai mult. De asta îmi place să le fac, pentru că simt conexiunile pe care le stabilesc cu publicul – conexiuni pe care nu le mai găsești atât de des în zilele noastre.

Noi, ca oameni, suntem construiți să avem nevoie de conectare cu alte ființe umane, iar societatea din ultimul timp parcă nu ne mai lasă să avem asta. Prin joburile pe care le avem, prin modul în care mergem la muncă, prin felul în care ne petrecem timpul pe telefoane, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult unii de alții și devenim tot mai triști, într-un mod pe care nici nu știm să-l descriem cu adevărat.

De asta îmi place atât de mult să spun lucruri personale: pentru că simt că mă conectez cu publicul într-un mod nu doar de suprafață. Publicul reacționează incredibil de bine. Chiar simt că există o comunitate acolo, în jurul meu și în jurul unei glume pe care o fac. Și de asta îmi place foarte mult să fac glumele astea. De asta îmi place atât de mult să ating subiectele astea.

– Crezi că stand-up-ul poate ajuta la normalizarea discuțiilor despre terapie și sănătate mentală?
– Da, de asta și vorbesc despre asta. Pentru că, atunci când normalizăm discuția despre mersul la terapie în societate, o să avem o societate sănătoasă mental, care știe ce își dorește.

– Cine este publicul tău? Pentru cine simți că faci, de fapt, glumele?
Publicul meu este oricine vrea să râdă, oricine este cât de cât conectat la ce se întâmplă, la actualitatea zilei, și orice om care mai are simțul umorului.

– Vine Gen Z la stand-up? Și dacă da, ce caută diferit față de generațiile din urmă?
– Cred că generația Z vine cel mai puțin la show-urile mele, pentru că sunt cei mai puțin interesați de ce se întâmplă cu politica și cu subiectele de genul ăsta. Cred că exact aceste teme ajung să te intereseze puțin mai târziu în viață. Deci, da, generația Z vine cel mai puțin. Dar avem mereu reduceri pentru studenți și elevi la show-uri.

„Internetul m-a făcut să am succes”

– Simți presiunea de a „traduce” glumele pentru TikTok, Instagram sau YouTube, sau scena rămâne spațiul tău principal?
– Nu o văd ca o presiune, le pun pe toate platformele astea, pentru că, până la urmă, noi suntem un produs al internetului mai presus de toate.. Adică orice om care vine la show vine de pe internet și, atunci, e nevoie să rămâi conectat cu ei pe Instagram, pe TikTok, pe toate rețelele.

Chiar dacă multe dintre lucrurile care se întâmplă acum pe rețele sunt haos, scandal și multă negativitate, depinzi în continuare de social media ca să te promovezi. Deci, da, depind de social media și postez constant acolo.

– Crezi că stand-up-ul românesc va redeveni mai politic sau mai incomod în următorii ani? Și ce ar trebui să se schimbe ca asta să se întâmple?
– Cred că stand-up-ul politic este, totuși, un stand-up de nișă. Nu este pentru toată lumea și, din acest motiv, nu există atât de mult spațiu pentru a deveni foarte politic – pur și simplu nu sunt atât de mulți oameni interesați de asta.

Cred că stand-up-ul va rămâne stand-up, dar va avea mai multe ramuri: una în care oamenii fac crowd work, o alta în care fac glume politice, o alta în care fac glume despre relații și așa mai departe. Publicul va alege ce i se potrivește și ce vrea să vadă într-o anumită seară. Cred că este sănătos să se întâmple asta, pentru că înseamnă că industria stand-up-ului se dezvoltă, ușor-ușor.