Zelenski spune că este nevoie de o întâlnire personală cu Putin pentru un acord privind teritoriile –

Zelenski spune că este nevoie de o întâlnire personală cu Putin pentru un acord privind teritoriile

HotNews.ro
Zelenski spune că este nevoie de o întâlnire personală cu Putin pentru un acord privind teritoriile
Volodymyr Zelensky. Credit line: Handout / AFP / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că rezolvarea problemei teritoriale în negocierile cu Rusia este imposibilă fără o întâlnire personală cu Vladimir Putin, relatează duminică The Moscow Times.

„Fără un contact direct la nivel de conducere, va fi imposibil să se ajungă la un acord privind problemele teritoriale”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat Radiodifuziunii Cehe.

El a adăugat că Ucraina rămâne deschisă negocierilor care implică Rusia și Statele Unite și insistă asupra necesității prezenței Europei în etapele cheie ale consultărilor.

Șeful statului ucrainean a menționat, de asemenea, că Kievul mizează pe garanții de securitate din partea Statelor Unite și a UE, precum și pe progrese către aderarea la UE. Aceste elemente fac parte dintr-un plan în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului, care include măsuri de redresare, a subliniat Zelenski.

Anterior, Zelenski a spus că nu s-ar întâlni cu Putin nici în Moscova, nici în Belarus, o țară cu legături puternice cu Kremlinul.

„Îl invit public la Kiev, dacă îndrăznește, desigur”, a spus Zelenski.

Source URL: https://hotnews.ro/zelenski-spune-ca-este-nevoie-de-o-intalnire-personala-cu-putin-pentru-un-acord-privind-teritoriile-2162683

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.