Meteorologii au extins avertizările Cod galben de ger până marţi. Temperaturile pot scădea până la minus 20 de grade Celsius în cea mai mare parte a ţării.
Patru avertizări Cod galben sunt în vigoare începând de duminică.
Prima este valabilă duminică între orele 10.00 şi 20.00 pentru judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Vaslui şi Bacău. În aceste zone vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra în general între -10 şi -5 grade.
A doua avertizare intră în vigoare duminică la ora 14.00 şi este valabilă până luni la ora 10.00. În sudul Olteniei, al Munteniei şi Dobrogei, temporar va ninge, iar local se va depune un strat de zăpadă de 6…10 cm. În judeţele Caraş-Severin, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Buzău, vestul judeţelor Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi şi în judeţele Constanţa, Tulcea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
O altă avertizare Cod galben de ger va fi valabilă de duminică la ora 20.00 până luni la ora 10.00. În judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Harghita, Cavasna, Braşov, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi în Capitală vremea va fi geroasă. Temperaturile minime se vor situa între -16 şi -9 grade, mai coborâte în nordul Moldovei până în jurul a -20 de grade.
A patra avertizare Cod galben vizează judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Harghita, Cavasna, Braşov, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Ilfov şi Capitala.
Avertizarea este în vigoare de luni de la ora 10.00 până marţi la ora 10.00. În aceste zone vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra între -9 şi -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista şi pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 şi -8 grade.
În acelaşi timp, până miercuri la ora 10.00 este în vigoare o informare meteorologică de ger în întreaga ţară.
Conform acesteia, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineţilor şi nopţilor, la început în Moldova, apoi şi în Dobrogea, estul şi sud-estul Transilvaniei, în Muntenia şi Oltenia şi izolat în sudul Banatului.
Astfel, în aceste regiuni temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -7 grade, iar cele maxime între -15 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, unde gerul va persista şi pe parcursul zilelor.Începând cu orele serii de duminică şi până luni dimineaţă, ninsorile se vor extinde în jumătatea de sud a teritoriului, local cu depunere de strat de zăpadă (în general de 2…10 cm), iar pe parcursul zilei de luni va mai ninge slab, local în vest, sud şi sud-est şi izolat în rest. În noaptea de marţi spre miercuri în centru şi nord-est vor fi precipitaţii mixte. Pe arii restrânse se va forma polei sau gheţuş.
Vântul va prezenta intensificări local în regiunile sud-estice şi sudice cu viteze în general de 40…50 km/h, amplificând senzaţia de frig, iar în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul şi estul Munteniei şi în Dobrogea, temporar ninsoarea va fi viscolită.
Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/ger-in-aproape-toata-tara-meteorologii-eu-emis-avertizari-cod-galben-23033999
