Dosarul Epstein: Prim-ministrul slovac acceptă demisia consilierului său, fostul ministru de externe Lajčák

Premierul slovac Robert Fico a anunțat sâmbătă pe Facebook că a acceptat demisia consilierului său Miroslav Lajčák, fost ministru de externe, acuzat că ar fi comunicat cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein, transmite duminică AFP.

‘Accept oferta sa de a încheia colaborarea noastră, chiar dacă toți pierdem, nu doar eu, o sursă incredibilă de experiență și cunoștințe în politica externă’, a declarat șeful guvernului naționalist într-un videoclip dedicat mai multor subiecte de actualitate.

Ministru de externe între 2009 și 2010, apoi între 2012 și 2020, Miroslav Lajčák a prezidat, de asemenea, Adunarea Generală a ONU și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Recent, el ocupa funcția de reprezentant special al UE pentru Balcanii de Vest.

Această demisie a avut loc a doua zi după publicarea, de către Ministerul american al Justiției, a peste trei milioane de pagini suplimentare referitoare la Epstein.

Potrivit unui schimb de sms-uri consultat de BBC, datând din 2018, Epstein îi promitea femei lui Lajčák, pe atunci șef al diplomației slovace, într-o discuție pe un ton lejer.

Robert Fico consideră că sfătuitorul său, care a ‘negat și respins categoric’ acuzațiile, potrivit lui, s-a arătat a fi un ‘mare diplomat’ demisionând.

Potrivit premierului slovac acuzat de derivă autoritară, acoperirea media și declarațiile politice ale opoziției sunt ‘de o intensitate și pe ton atât de tunător încât te-ai gândi că se vorbește despre demiterea președintelui Republicii Slovace’.

Jeffrey Epstein a fost acuzat că a creat o rețea vastă de exploatare sexuală a fetelor minore. Potrivit autorităților, el s-a sinucis în închisoare în august 2019, înainte de a fi judecat. AGERPRES/(AS – redactor: Raluca-Elena Anghel)

Afisari: 8

Source URL: https://agerpres.ro/politic-extern/2026/02/01/dosarul-epstein-prim-ministrul-slovac-accepta-demisia-consilierului-sau-fostul-ministru-de-externe-l–1523918


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.