CSU Suceava II a încheiat sezonul regulat al Diviziei A masculine de handbal, Seria A, pe poziția a 4-a, după ce sâmbătă, în ultima etapă, a suferit o înfrângere pe terenul liderului Teutonii Ghimbav, scor 32-41 (20-23). Deși diferența finală a fost una consistentă, partida a fost mult mai echilibrată decât sugerează rezultatul, sucevenii controlând jocul în primele 25 de minute și rămânând în luptă până în minutul 52, când diferența era de doar trei goluri.

Echipa antrenată de Vasile Boca a avut o prestație curajoasă, dar a fost afectată de o serie de ratări importante, în special din extremă stânga și în momentele de superioritate numerică. Golgeterul partidei a fost Andrei Marcu, cu 12 goluri, urmat de Daniel Popovici (6), Eduard Rusu (4), Adrian Condrea și Nicolas Zapodianu (câte 3), Ianis Chiruț, Sebastian Bazga, Alexandru Țivichi, Alexandru Radu (câte 1). Lotul complet: Răzvan Rîpă, Adrian Mircea – Luca Cazac, Răzvan Doboșeru, Alberto Șorodoc Alexandrovici, Bogdan Doboșeru.
Vasile Boca, antrenorul CSU Suceava II, a analizat meciul cu realism și optimism:
„Scorul final este mult prea dur pentru ceea ce a fost pe teren. Am început bine și am controlat jocul în primele 25 de minute, iar în minutul 52 diferența era de doar trei goluri, noi fiind în joc. Am ratat extrem de mult din situații simple și clare, în special de la nivelul extremelor stânga. De asemenea, am irosit câteva momente când adversarii au atacat în inferioritate cu poarta goală, iar soluțiile la linia de 9 metri au fost puține.
Ca experiență, meciurile de acest gen sunt foarte utile pentru tinerii noștri jucători, dar ne trebuie mult mai multă constanță și concentrare pe durata tuturor celor 60 de minute. Totodată, este important de menționat că am fost echipa cu cea mai scăzută medie de vârstă din Divizia A.”

Source URL: https://www.newsbucovina.ro/actualitate/431121/csu-suceava-ii-incheie-sezonul-regulat-pe-locul-4-in-seria-a-a-diviziei-a-masculine-evolutii-promitatoare-pentru-tinerii-suceveni