„În 2025 mediul privat triplează investiţiile în cercetare şi ajung la acelaşi nivel cu finanţarea publică. Care este soluţia noastră? Investim sau tăiem din cheltuieli? Un subiect de maximă actualitate despre care se discută prea puţin în ultimele zile este realizarea bugetului educaţiei şi cercetării pentru anul 2026. Mulţi oameni ignoră acest subiect, pentru că se gândesc că este vorba despre efecte care se vor produce peste următorii 10 ani. Greşit. Discuţiile din aceste zile vor influenţa direct şi imediat numărul locurilor de muncă bine plătite din România anului 2026 şi următorii ani”, a scris Mihnea Costoiu sâmbătă pe pagina de Facebook.
Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti pune accent pe evoluţia investiţiilor private în cercetare-dezvoltare şi pe apropierea acestora de nivelul finanţării publice.
„În 2025, investiţiile private în sectorul de cercetare-dezvoltare din România au crescut de aproape trei ori comparativ cu anul anterior, 2024. Bugetul investit de mediul privat în cercetarea din ţară a ajuns la peste 1,6 miliarde de lei. Adică o cifră aproape egală cu bugetul de 1,7 miliarde de lei asigurat de stat. Este o realizare extraordinară care arată că România se dezvoltă într-o direcţie clară. Nu în viitor, ci în timp ce citiţi aceste rânduri”, a precizat rectorul UPB.
Costoiu explică această creştere prin eforturi ale mediului privat şi universitar, făcute „în faţa unui scepticism” acumulat în timp, şi aminteşte măsuri care, în opinia sa, au adus predictibilitate pentru proiecte pe termen lung.
„Cum s-a ajuns aici? Mulţi oameni din mediul privat şi universitar au depus un efort imens în faţa unui scepticism care a dominat de-a lungul deceniilor. Personal, am crezut în această realitate încă din 2014, când am iniţiat modificarea legislativă cu privire la facilităţile fiscale pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi am insistat pentru simplificarea administrativă. Această predictibilitate a încurajat companiile să îşi asume proiecte de cercetare pe termen lung, iar rezultatele se văd astăzi în cifre concrete: 2023: peste 200 milioane lei; 2024: peste 540 milioane lei; 2025: peste 1.600 milioane lei”, a notat Costoiu.
Rectorul susţine că, în unele domenii, investiţiile private au ajuns să fie principala sursă de finanţare a inovării şi că această direcţie ar trebui consolidată, nu întreruptă prin reduceri.
„În multe domenii, investiţiile private în cercetare-dezvoltare reprezintă principala sursă de finanţare a inovării, adică depăşesc finanţarea publică. Este o direcţie pe care trebuie să o susţinem consecvent”, a scris Mihnea Costoiu.
„Vreau ca acest mesaj să fie clar. Nu vorbim despre domenii pur teoretice, sau despre câteva proiecte restrânse care pot avea loc în viitorul îndepărtat. Vorbim despre formarea de specialişti în domenii de interes, ACUM. Vorbim despre locuri de muncă bine plătite, ACUM. Vorbim despre a avea o prezenţă în domenii despre care poate aţi auzit câte ceva: IT, inteligenţă artificială, securitate cibernetică, tehnologii în industria automotive, tehnologii în sănătate, tranziţie verde, microelectronică şi multe altele. Toate acestea sunt domenii în care un număr mare de proiecte sunt realizate deja în parteneriat între companii şi universităţi sau institute de cercetare. Mediul de afaceri a transmis un semnal clar: România poate deveni un pol regional de tehnologie şi inovaţie dacă susţinem consecvent cercetarea şi parteneriatele cu universităţile. Când discutăm despre buget, este important să înţelegem că fiecare leu investit în universităţi şi cercetare se întoarce în performanţa industriei din ţară, în locuri de muncă bine plătite, în competitivitate economică şi în capacitatea noastră de a crea noi iniţiative economice. Nu în anii viitori, ci începând din acest an”, a subliniat acesta.
Totodată, rectorul Politehnicii afirmă că investiţiile private nu pot acoperi singure nevoile sistemului, invocând infrastructura publică, laboratoarele universitare, resursa umană şi transferul tehnologic, fără de care „potenţialul” finanţării private ar putea rămâne nevalorificat.
„De aceea, este vital să înţelegem un lucru: banii privaţi nu pot face totul singuri. Investiţiile private au nevoie de infrastructură publică modernă. Fără laboratoare performante în universităţi, fără o resursă umană înalt calificată şi fără mecanisme clare de transfer tehnologic, potenţialul acestor 1,6 miliarde de lei riscă să fie subutilizat”, a mai spus Mihnea Costoiu.
În final, rectorul cere ca bugetul pe 2026 să urmărească „alinierea” efortului public cu dinamica mediului privat.
„Soluţia pentru bugetul anului 2026 nu este tăierea, ci alinierea efortului statului cu dinamica investiţiilor private. Trebuie să continuăm consolidarea parteneriatelor dintre companii şi universităţi şi să stimulăm investiţiile pe termen lung în infrastructura de cercetare. Este momentul să susţinem domeniile de interes, nu doar să le tăiem finanţarea”, a conchis Costoiu.
Source URL: https://www.zf.ro/business-hi-tech/rectorul-universitatii-politehnica-bucuresti-mihnea-costoiu-romania-23033734
