După desfacerea căsătoriei rămâne de rezolvat adesea problema bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei. Cu toate că prin rezolvarea acţiunii de divorţ se poate realiza şi partajul bunurilor comune, majoritatea acţiunilor privind desfacerea căsătoriei omit un capăt de cerere în acest sens, în principal datorită faptului că judecarea partajului poate conduce la o prelungire nejustificată a procesului de divorţ, aspect evitat de părţile litigante.

Astfel s-a creat împrejurarea ca în mod curent după desfacerea căsătoriei şi rămânerea irevocabilă a hotărârii privind divorţul, părţile dacă nu se înţeleg pe cale amiabilă cu privire la împărţirea bunurilor pe care le-au dobândit în timpul căsătoriei să deschidă un nou proces care să vizeze partajul.
După modificarile legislative din vara anului 2009, taxa de timbru aferentă unei astfel de acţiuni a fost fixată în cotă de 3% din valoarea bunurilor supuse partajului, fiind majorată substanţial faţă de cuantumul ce era datorat potrivit vechii legislaţii, care prevedea o taxa fixă care creştea doar în situaţia în care una din părţi solicita atribuirea unei cote din bunuri mai mare de 50% şi doar raportat la valoarea solicitată peste acest prag.
Creşterea atât de abruptă a taxării acestui gen de acţiune a descurajat oarecum justiţiabilii să uzeze de acest mijloc juridic pentru reglementarea situaţiei bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, unii preferând să lase situaţia nerezolvată, iar alţii să stăruie într-o înţelegere amiabilă care să ducă la evitarea deschiderii unei acţiuni în justiţie.
Totuşi, în situaţia în care se ajunge la o partajare judiciară a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei în primul rând trebuie stabilitaă cota de contribuţie care vi se cuvine din acestea. Astfel, un salariu mai mare decât al soţului în perioada mariajului, veniturile suplimentare extrasalariale din aceeaşi perioadă sau orice împrejurare prin care puteţi dovedi faptul că aţi contribuit mai mult decât fostul soţ la dobândirea unor bunuri achiziţionate în perioada căsătoriei vă pot îndreptăţi să solicitaţi o cota procentuală mai mare la partajarea acestora.
Nu trebuie însă omis faptul că, în faţa instanţei, se va ţine cont şi de activităţile ăntreprinse de soţi în gospodărie, respectiv de energia dedicată creşterii, îngrijirii şi educării minorilor, activităţi ce vor fi cuantificate în folosul soţului care dovedeşte că le-a întreprins.
După stabilirea cotei de contribuţie cuvenite ce urmează a se solicita. soţul reclamant va trebui să propună un algoritm de lotizare a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, constituind două loturi de bunuri, unul ce urmează să fie preluat de reclamant, iar celălalt, de pârât. Eventuala diferenţă de valoare se va acoperi printr-o sultă ce urmează a fi plătită de sotul căruia i-a fost încredinţat lotul cel mai valoros.
Regula în materia împărţelii este aceea că dacă este posibil partajul în natură se va da prioritate acestei modalităţi de împărţeală. Oricum, instanţa urmează să cenzureze modalităţile de lotizare propuse şi valoarea sultei. Altfel spus, este uzual ca în cadrul acestor procese să se administreze proba cu expertiză judiciară, atât în construcţii, pentru a se stabili valoarea clădirilor supuse partajului şi posibilitatea împărţirii acestora în natură, cât şi topografică sau de evaluare a bunurilor mobile.
De regulă, procesele având ca obiect partajarea de bunuri durează în timp datorita probatoriului complex ce urmează a se administra, fapt ce recomandă o împărţeală voluntară amiabilă a bunurilor, dacă aceasta este posibilă.