Moţiunea pe Agricultură. Dragnea: Am văzut că este un guvern PNL, să vedem dacă e şi UNPR

Deputaţii PNL au fugit din sală efectiv. Cei de la UNPR au zis că vin, au fost, au mai plecat, până la urmă nu au fost în sală, cu o singură excepţie. Votul se va relua“, a declarat Liviu Dragnea. Potrivit acestuia, ar fi fost bine ca moţiunea simplă intitulată “Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă” să fi fost votată, pentru ca ministrul Achim Irimescu să plece din funcţie cât mai curând. Potrivit lui Dragnea, demnitarul ar avea o activitate “cu consecinţe grave asupra României”, fiind vorba de prejudiciile aduse fermierilor prin neacordarea subvenţiilor, dar şi de afectarea PIB.

Cât despre lipsa cvorumului, liderul PSD a arătat că doar opt social-democraţi au lipsit, fiind vorba de absenţe “destul de motivate”. Nu la fel de mulţumit este Dragnea de colaborarea cu UNPR pe votul la moţiunea simplă: “Astăzi, de exemplu, am văzut că este un guvern PNL şi să vedem dacă e şi UNPR. (…) Dacă ei vor să susţină acest guvern, nu e bine. Iar dacă nu vor să susţină, atunci trebuie să regleze situaţia aceasta cât mai repede“.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/motiunea-pe-agricultura-dragnea-am-vazut-ca-este-un-guvern-pnl-sa-vedem-daca-e-si-unpr-518767


Analyse


2026-06-29 02:04:41

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.