Majoritatea diagnosticelor medicale sunt gresite

Un raport prezidențial recent arăta că aproape jumătate din diagnosticele puse de medicii români sunt greșite! Plecând de la această afirmație făcută de președintele României, care a fost ulterior îndulcită oarecum tot de către acesta, atenția mi-a fost îndreptată spre diagnosticare.

Pentru un diagnostic corect este nevoie de o echipă medicală bine pregătită, de investigații corecte, de aparatură performantă și de dorința de a face bine. Ca medic, dacă nu știi ceva, nu e o problemă. Nu există nimeni care să știe tot. Problema apare atunci când nu știi că nu știi și acționezi bazându-te pe speculații și presupuneri fără să îți pese. Dacă nu știi, cere analize suplimentare, cere ajutorul colegilor sau trimite pacientul la un medic cu pregătire sau dotare superioară. La urma urmei, poate că sunt 40% diagnostice greșite, poate 90% sau poate că sunt doar 10%. Ceea ce mi se pare important este să învățăm cum să nu fim noi în acel procentaj statistic al pacienților greșit diagnosticați.

diagnostic1

De ce se întâmplă asta?

Răspunsul, pe cât de simplu de formulat este, pe atât de dificil de rezolvat devine problema generată. În primul rând, este vorba de bani: auzim mereu despre medicii prost plătiți în sistemul de stat, programe medicale slab gestionate de guvern, fonduri insuficiente etc… În al doilea rând, lipsa responsabilității; ai primit un diagnostic greșit?! Și? Ce se întâmplă acum? Răspunsul: Nimic! Așadar, merge și așa. Românii își coboară fața în pământ, se resemnează, pierd sănătate, speranțe, timp și bani. Devin mai bolnavi și mai săraci. În continuare, caută tratamente ieftine, și mai ieftine, și mai ieftine, migrând ciclic de la un medic la altul, de la un diagnostic la altul. Singura speranță tristă devine să nu mai doară. Crezi că ești corect diagnosticat pentru că nu mai doare? Îmi pare rau să te dezamăgesc, dar faptul că nu doare nu înseamnă că ești bine.

Repercusiunile sunt grave!

Un diagnostic greșit înseamnă un tratament greșit. Adică (revin la aceeași și aceeași idee) antibiotice și alte medicamente luate cu găleata degeaba, intervenții inutile, răni fizice și emoționale, decontate și plătite din bani publici și din buzunarul tău deopotrivă. La urma urmei, tratamentul se plătește, un diagnostic greșit perpetuează starea de boală și boala înseamnă bani. Și banii fac lumea să se învârtească.

Cine vrea o populație sănătoasă?

Nu e rentabil! Industria are nevoie de tine. Nu are nevoie de tine oricum, are nevoie de tine… bolnav! Din acest motiv nu se va întâmpla nimic. În continuare, vei fi tratat la fel. O auzim mereu și o simțim mereu pe propria noastră piele, dar nu se schimbă nimic radical.

De unde știi că ești diagnosticat corect sau greșit?

Dacă de la o vizită la alta primești alte răspunsuri la aceeași întrebare, ceva nu e bine. Dacă ești tratat pe fugă, cu superficialitate, ceva nu e bine. Dacă nu ești ascultat, dacă nu ești întrebat, dacă nu ți se permite să întrebi și nu primești răspunsuri clare, logice și detaliate, ceva nu e bine. Dacă în clinica medicală e dezordine, lipsă de respect, dacă simți că ceva nu e bine nu e bine. Caută consecvență, caută logică, caută respect, caută atenția la detalii, caută și nu te mulțumi decât atunci când găsești răspunsuri care să rezoneze cu tine, cu credințele tale. Caută și vei găsi!

Ce e de făcut?!

În primul rând, așa cum o spun mereu, caută soluția în tine. Caută medicul care să aibă noțiunile teoretice, etice și medicale pentru a-încredința încrezător viața și sănătatea în mâinile sale. Pentru alegerea pe care o faci garantezi cu viața ta, cu viața familiei tale! Caută medicul căruia nu îi e rușine să spună „nu știu” sau „acest caz mă depășește”, caută un medic care nu are nevoie disperată de banii tăi, de banii din boala ta. Caută un medic care în primul rând are grijă de tine! Alege cu grijă! Informează-te, fă-ți temele de casă cât mai temeinic, nu mai lua medicamente după cum te taie capul și nu asculta fără discernământ tot ceea ce îți este vârât cu forța în minte! Cască urechile, cască ochii, documentează-te, verifică și asigură-te. Fă-o acum pentru a nu căsca buzunarele și a scoate bani, pentru a nu căsca gura să fii umplut cu medicamente și pentru a nu fi pionul bolnav, atât de sănătos pentru o societate bolnavă care are nevoie de tine bolnav!

Fii sănătos, pentru că ești sănătos!

Alege să nu fi un număr anonim, parte dintr-o statistică rece!

www.dentaldesign.ro
www.drfondrea.ro

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Final în forță! A treia victorie amicală, urmează cantonamentul din Antalya

Politehnica Timișoara a câștigat primul meci susținut în acest an pe teren cu iarbă și pe stadionul Electrica. Scorul partidei cu Unirea Sântana a fost 2-0 (0-0). Prima repriză a fost fără gol, deși alb-violeții au lovit de două ori bara, prin D. Popa (3, transversală) și C. Toma (27), iar în min. 37 un…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Politehnica Timișoara a câștigat primul meci susținut în acest an pe teren cu iarbă și pe stadionul Electrica. Scorul partidei cu Unirea Sântana a fost 2-0 (0-0). Prima repriză a fost fără gol, deși alb-violeții au lovit de două ori bara, prin D. Popa (3, transversală) și C. Toma (27), iar în min. 37 un…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Lugojul se pregătește pentru introducerea unui sistem de smart parking

Cel de al doilea municipiu din Timiș, Lugojul, se pregătește să o ia în fața Timișoarei în ceea ce privește parcarea plătită. Astfel, administrația orașului de pe Timiș caută o firmă care să realizeze un sistem de smart parking, unul cu numeroase facilități, și a lansat licitația în acest sens. Valoarea proiectului este de 3,04…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Cel de al doilea municipiu din Timiș, Lugojul, se pregătește să o ia în fața Timișoarei în ceea ce privește parcarea plătită. Astfel, administrația orașului de pe Timiș caută o firmă care să realizeze un sistem de smart parking, unul cu numeroase facilități, și a lansat licitația în acest sens. Valoarea proiectului este de 3,04…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Politehnica Timișoara a câștigat primul meci susținut în acest an pe teren cu iarbă și pe stadionul Electrica. Scorul partidei cu Unirea Sântana a fost 2-0 (0-0). Prima repriză a fost fără gol, deși alb-violeții au lovit de două ori bara, prin D. Popa (3, transversală) și C. Toma (27), iar în min. 37 un… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Cel de al doilea municipiu din Timiș, Lugojul, se pregătește să o ia în fața Timișoarei în ceea ce privește parcarea plătită. Astfel, administrația orașului de pe Timiș caută o firmă care să realizeze un sistem de smart parking, unul cu numeroase facilități, și a lansat licitația în acest sens. Valoarea proiectului este de 3,04… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni…. Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Moșoarcă – portarul care a dus greul anul trecut și merita mai mult în acest sezon, Traia – jocuri slabe, Enășescu – portar titular în acest sezon, au fost gardienii echipei până acum, iar în această iarnă a venit pe același post Sebastian Micu, iar acum clubul a mai anunțat un transfer în poartă. Mihai… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Autoritățile statului l-au luat din familie pe băiatul de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario, adolescentul de 15 ani din Cenei. Drepturile părintești au fost suspendate. Direcția pentru Protecția Copilului Timiș l-a ridicat de urgență pe copilul de 13 ani din familie, după ce părinții nu s-au conformat solicitărilor DGASPC. Inspectorii au solicitat… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Timișoara produce discurs de metropolă, dar rezultate de oraș mic. Nu entuziasmul lipsește, ci puterea reală de a livra. Orașul vorbește compulsiv despre proiecte, mobilitate, digitalizare. Dar diferența nu se vede în conferințe, ci în șantiere închise; nu în postări, ci în finalizări. Iar aici, Timișoara excelează într-o disciplină rușinoasă: „aproape gata”. Comunicarea a devenit performanță,… Citeşte tot articolulCiteste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Source URL: https://debanat.ro/2014/10/majoritatea-diagnosticelor-medicale-sunt-gresite_88278.html

Analyse

2026-02-25 16:43:08

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.