Sancțiuni contravenționale aplicate de Garda Forestieră Suceava, în urma unei acțiuni inopinate, în zona

În urma unei acţiuni inopinate de control privind provenienţa şi circulaţia materialului lemnos organizată de Garda Forestieră Suceava și coordonată direct de inspectorul şef în data de 07 martie 2017 s-a depistat un autovehicul cu material lemnos în ale cărui documente de transport figura ca destinatar o societate din Strajă, dar lemnul urma a fi descărcat în curtea altei societăți aflată în imediata apropriere.

Întrucât exista suspiciunea ca mașina să fi efectuat un alt doilea transport utilizând aceleași documente s-a procedat la verificarea raportărilor din sistemul WOODTRACKING. În urma verificării s-a dispus măsura confiscării materialului lemnos (40,87 mc lemn rotund rășinoase) și aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei. De asemenea, s-a dispus verificarea celor două societăți care aveau ca destinatar materialul lemnos. În urma verificărilor efectuate de angajații Gărzii Forestiere Suceava, verificări ce au durat 3 zile s-au aplicat următoarele măsuri:

– la o societate comercială au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 18.000 lei și confiscarea valorică a unui volum de 25,78 mc fag.
– la cea de-a doua societate comercială au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 6.000 lei și confiscarea valorică a unui volum de 74,79 mc lemn lucru cu o valoare totală de 12.000 lei. Garda Forestieră va continua verificările amănunțite ale operatorilor economici și partizilor din care provin materialele lemnoase.

straja 2

Source URL: https://suceavalive.ro/sanctiuni-contraventionale-aplicate-de-garda-forestiera-suceava-urma-unei-actiuni-inopinate-zona-straja-falcau/

Analyse

2026-07-02 10:26:46

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.