Copiii din Timișoara strălucesc la engleză! Peste 150 de elevi primesc diplome Cambridge, într-o gală festivă specială!
Peste 150 de elevi pregătiți de Asociația Cambridge Centre Timișoara își vor primi astăzi, diplomele Cambridge!
Decernanrea diplomelor se va face în cadrul unei ceremonii festive ce va avea loc astăzi, de la ora 17:00, la Școala Gimnazială Nr. 30 din Timișoara.
Evenimentul marchează finalul sesiunii de examene din 10 Mai 2025, când elevi din Timișoara și împrejurimi au susținut cu succes testările Cambridge, recunoscute la nivel internațional.
De la an la an, tot mai mulți copii aleg să își certifice nivelul de limbă engleză prin examenele Cambridge, beneficiind astfel de multiple avantaje, precum: echivalarea unor examene școlare, admiterea în clase cu profil intensiv de engleză, facilitarea studiilor în străinătate și admiterea la facultăți și programe de master cu predare în limba engleză.
„Rezultatele copiilor din această sesiune sunt dovada muncii consecvente și a pasiunii pentru învățare. Suntem onorați să le fim alături în această călătorie educațională și să celebrăm împreună succesul lor”, transmit reprezentanții Cambridge Centre România.
Ceremonia de decernare a diplomelor Cambridge a devenit deja o tradiție pentru comunitatea educațională locală, fiind un prilej de recunoaștere a performanței, dar și de inspirație pentru generațiile viitoare de elevi.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Meci dificil pentru baschetbaliștii timișoreni, în deplasare cu Steaua! Dragan Petricevic: „Nu mai există adversari ușori în campionat”
Tragedie în vestul țării! Un bărbat a fost găsit carbonizat, după ce casa i-a luat foc!
Cătălin Costinaș își încheie astăzi mandatul de director al SCM Timișoara! Municipalitatea urmează să desemneze un director interimar în perioada următoare
Universitatea de Vest din Timișoara urcă în clasamentul QS Europe 2026!
CCIAT extinde oferta de formare profesională în legislația muncii printr-o nouă serie de curs GRATUIT derulat prin proiectul EvoTech
Impact violent între două mașini, după ce unul dintre șoferi a trecut pe roșu! O femeie a ajuns la spital
Panică în această dimineață, după ce un incendiu a izbucnit într-un bloc de locuințe! Oamenii s-au autoevacuat
Luna februarie aduce spectacole deosebite la Opera Națională din Timișoara! Vezi aici programul complet!
Sport pentru o cauză bună! „Giarmata în Mișcare” revine și anul acesta
Florin Popovici la Știrea din Spatele știrii
S-a spânzurat cu poliția pe fir! Un bărbat a sunat la 112 după ce și-a pus ștreangul la gât
Conferință despre reforma sistemului de sănătate și impactul inteligenței artificiale, organizată la Timișoara
Criminalul de 13 ani din Cenei, preluat de DGASPC! Părinții au fost suspendați din drepturi
Documentațiile PUZ pot fi depuse online, la Timișoara! Primăria digitalizează procesul
Bombe din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperite într-un oraș din vestul țării! Au intervenit pirotehniștii
Descoperire șocantă în trafic! Ce au putut găsi polițiștii în mașina unui bărbat?
Adolescent, dispărut fără urmă! Dacă îl vezi, sună imediat la 112!
CCIA Timiș anunță un eveniment de networking dedicat promovării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de business din județul Timiș

Source URL: https://www.sursadevest.ro/copiii-din-timisoara-stralucesc-la-engleza-peste-150-de-elevi-primesc-diplome-cambridge-intr-o-gala-festiva-speciala/




Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *