Ministrul Cseke Attila și primarului Călin Dobra au inaugurat, la Lugoj, cea de-a doua creșă construită în județul Timiș prin Programul guvernamental de construire creșe „Sfânta Ana”

În prezența primarului Călin Dobra, a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, și a prefectului de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, astăzi, la Lugoj a fost inaugurată Creșa „Sfânta Ana”. Este cea de-a doua creșă construită în județul Timiș prin Programul guvernamental de construire creșe „Sfânta Ana”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, și cea de-a 51-a creșă construită la nivel național.

„În Planul Național de Redresare și Reziliență ne-am asumat crearea a 4.500 de noi locuri pentru antepreșcolari în toată țara și, până în prezent, am creat 3.220 de noi locuri în creșe pentru cei mici. Astfel aproape trei sferturi din locurile asumate în această țintă au fost create. 2026 este un an important din perspectiva proiectelor de dezvoltare finanțate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR”, a spus ministrul Cseke Attila.

”Astăzi, alături de Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, domnul Attila Cseke, am recepționat și am aplicat abțibildul cu numărul 51 – creșa din municipiul Lugoj fiind a 51-a creșă realizată la nivel național.
Este un obiectiv important, început în mandatul trecut, de către fosta administrație, și finalizat acum, cu eforturi considerabile, dar necesare. Vorbim despre un proiect care aduce un plus real comunității noastre, mai ales prin faptul că această creșă a fost transformată în unitate de învățământ.
Acest lucru permite, începând din acest an, înscrierea copiilor inclusiv din zona periurbană, motiv pentru care fac pe această cale un apel către părinți să se informeze și să profite de această oportunitate.
Referitor la șantierul din jurul creșei, acesta face parte dintr-un proiect al Primăriei Municipiului Lugoj, care presupune viabilizarea terenului și realizarea accesului la creșă. Lucrările se vor finaliza într-un termen estimat de o lună – o lună și jumătate, deoarece nu puteau fi încheiate înainte de finalizarea proiectului creșei. Constructorul nu poate închide șantierul și nu își poate retrage utilajele până la finalizarea tuturor etapelor prevăzute.
Vă asigur că, chiar dacă traversăm o perioadă tensionată, vom fi pe deplin implicați în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea comunității noastre și finalizarea proiectelor asumate”, a declarat primarul Călin Dobra.

Noua creșă va găzdui 110 copii și dispune de spații și facilități moderne, atât pentru activitățile educaționale, cât și pentru cele administrative, este dotată cu panouri solare și fotovoltaice, sisteme de efracție, control acces și supraveghere video și este certificată nZEB (near Zero Energy Building), având un consum energetic eficient, care provine din surse regenerabile. Valoarea investiției este de peste 4 milioane de euro, finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/ministrul-cseke-attila-si-primarului-calin-dobra-au-inaugurat-la-lugoj-cea-de-a-doua-cresa-construita-in-judetul-timis-prin-programul-guvernamental-de-construire-crese-sfanta-ana/


Analyse


2026-03-16 12:05:25

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.