Proiectul „Apele noastre, viitorul nostru: Campanie de Curățare a Plasticului din Apele României”, derulat de Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) Focșani, se apropie de final cu rezultate care au depășit așteptările inițiale și au confirmat importanța implicării comunității în protejarea mediului.
Inițiativa a avut un impact puternic în zona educațională. În cadrul proiectului, 78 de profesori și aproape 1.000 de elevi din 19 școli au participat la activități dedicate protejării apelor. Mesajele transmise au ajuns la peste 6.300 de persoane din comunitate, iar elevii au evaluat proiectul cu nota 9,69 din 10, un semn clar că activitățile au fost relevante și bine primite.
Un alt rezultat important îl reprezintă colaborarea eficientă cu autoritățile locale și instituțiile responsabile. În urma acestei cooperări, au fost soluționate 55 de sesizări privind depozitarea ilegală a deșeurilor în natură. Mai mult decât atât, proiectul a reușit să creeze o legătură reală între tineri și instituții, oferindu-le elevilor ocazia să vadă cum pot contribui concret la rezolvarea problemelor din comunitate.
Proiectul a avut și o componentă științifică deosebită, marcând o premieră la nivel național. ACDB Focșani a realizat primul raport de evaluare a microplasticelor din România care folosește vidra europeană (Lutra lutra) ca specie biomonitor. Probele au fost colectate din toate bazinele hidrografice majore ale țării, iar datele obținute reprezintă o contribuție valoroasă pentru înțelegerea și protejarea ecosistemelor de apă dulce.
Reprezentanții asociației mulțumesc tuturor celor implicați – profesori, elevi, autorități și membri ai comunității – pentru dedicare și sprijin. Proiectul „Apele noastre, viitorul nostru” demonstrează că educația, colaborarea și implicarea civică pot produce schimbări reale și durabile pentru mediul în care trăim.
Source URL: https://www.jurnaldevrancea.ro/apele-noastre-viitorul-nostru-un-proiect-derulat-de-acdb-focsani-care-a-mobilizat-comunitatile-din-vrancea/
