Luna februarie va fi o lună a contrastelor termice, a anunțat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Vremea va fi asemănătoare cu cea din prima lună a anului, cu intervale de timp în care se va instala gerul, dar vor fi şi momente cu temperaturi primăvăratice.
„Deşi durata zilelor, precum şi media temperaturii aerului încep să înregistreze o uşoară creştere comparativ cu luna ianuarie, februarie păstrează multe din caracteristicile lunii anterioare, mai ales că pătrunderile maselor de aer rece dinspre nordul, nord-estul sau nord-vestul continentului european sunt frecvente, iar staţionarea lor determină, de cele mai multe ori, ca temperaturile să fie la fel de scăzute ca în prima lună a anului şi gerurile (temperaturi sub -10 grade) să fie la fel de aspre”, a anunţat ANM.
Meteorologii au precizat că vor fi, totuşi, şi perioade cu un regim termic primăvăratic, cu temperaturi mult mai ridicate decât mediile climatologice. „În concluzie, putem afima că luna februarie poate fi o lună a contrastelor termice”, a transmis ANM.
Specialiştii anunță că luna februarie va debuta cu o răcire a vremii, ca urmare a revenirii şi extinderii unui mase de aer foarte rece dinspre Câmpia Rusă peste estul Europei). „Se va resimţi mai pregnant în estul, sudul şi centrul României, acolo unde, până în jurul datei de 4 februarie vremea, va fi deosebit de rece (temperaturi maxime negative), geroasă mai ales dimineţile şi nopţile (temperaturi minime în marea lor majoritate sub -10 grade). Cele mai coborâte valori se vor înregistra în Moldova şi în depresiunile din estul Transilvaniei”, a precizat ANM.
Ulterior, potrivit prognozelor, vom avea un aport de aer mai cald şi implicit o creştere a temperaturilor spre valori apropiate de cele normale, sau chiar peste acestea mai ales în regiunile vestice ale ţării.
Luna februarie, la extreme de-a lungul anilor
Experții spun că februarie 2024 a fost cea mai caldă lună din şirul de observaţii, cu o medie naţională de +6 grade faţă de media perioadei 1991-2020.
„Se observă o tendinţă, după anul 2000 (pusă pe seama fenomenului încălzirii globale), ca media acestei luni să fie ridicată (anii 2002, 2007, 2014, 2016 şi 2020 se află şi ei în top 10 cele mai calde luni februarie)”, au explicat meteorologii.
Potrivit acestora, în 16 februarie 2016 s-a înregistrat o egalare a recordului absolut al temperaturii maxime (cea mai ridicată valoare din întreaga lună) şi anume 26,0 grade, valoare înregistrată la staţia meteorologică Pătârlagele (vechiul record datând din data de 27 feb. 1995 de la Medgidia).
„În contrast cu cele menţionate mai sus, au fost şi ani cu luni februarie foarte reci (2005 locul VIII, 2003 locul IV şi 2012 locul II), aici putem pune accent pe luna februarie 2012, cu o medie naţională de -6,7 grade (abatere negativă de -5,5 grade faţă de media perioadei 1991-2020) ce a avut aspecte de iarnă severă, cu intervale cu viscole şi strat de zăpadă consistent şi îndelungi perioade cu temperaturi deosebit de scăzute şi ger”, au mai transmis meteorologii.
Source URL: https://opiniabuzau.ro/februarie-luna-contrstelor-val-de-aer-foarte-rece-dinspre-rusia-si-un-episod-primavaratic/

