Este pentru a două oară când modernizarea drumului județean care trece prin comuna Bisoca este pusă în așteptare din cauza unor alunecări de teren, care ar fi putut fi prevăzute. DJ 204 C, un drum cu potențial turistic important și care face legătura cu județul Vrancea, a fost afectat pe zeci de metri de o amplă alunecare de teren. În zonă, circulația se desfășoară pe o singură bandă.
Tronsonul, cu o lungime totală de 24,5 kilometri, se află în reabilitare de aproximativ șase ani, însă lucrările au fost marcate de numeroase întârzieri. Asfaltarea drumului a fost așteptată mai bine de jumătate de secol de localnici, însă problemele apărute pe parcurs au făcut ca proiectul să înainteze cu dificultate.

Alunecări de teren au fost semnalate și anul trecut, afectând partea carosabilă. Situația s-a repetat și în aceste zile, pe fondul precipitațiilor abundente din ultima perioadă. Detalii AICI.
Reprezentanții Consiliului Județean Buzău, administratorul drumului, au fost pe teren pentru a evalua situația.
“În cadrul proiectului tehnic, au fost prevăzute lucrări de consolidate pe o lungime de aproximativ 4 km, iar la km 67, în dreptul localității Lopătăreasa, din comuna Bisoca, din cauza infiltrațiilor de apă și a fenomenelor repetate de îngheț-dezgheț, s-a produs o alunecare de teren care afectat drumul pe aproximativ 40 de m liniari. Este vorba de o zonă unde nivelul dealului coboară și în mijloc se află drumul județean.”
Pentru moment, zona afectată de alunecări a
fost semnalizată și se circulă pe un singur fir. Experții prezenți la fața
locului au decis că sunt necesare lucrări ample pentru consolidare. Acestea vor
fi realizate de constructorul care se ocupă de reabilitarea drumului, întrucât
nu s-a efectuat recepția lucrărilor.
“Din ceea ce au constatat experții la fața locului, soluția tehnică propusă pentru remediere constă în realizarea unei consolidări cu fundație indirectă pe piloți forați, pe ambele sensuri ale drumului. Din punctul meu de vedere, nu este singura problemă, este posibil, din cauza acestor fenomene, să mai apară astfel de alunecări și, din expertiză, vor veni și alte zone, probabil, unde va trebui noi să intervenim prin consolidări. Având în vedere că recepția lucrărilor încă nu a fost efectuată, a fost contactat constructorul, i s-au adus la cunoștință problemele apărute și obligațiile ce îi revin.”
Însă, potrivit vicepreședintelui CJ, la o primă evaluare, responsabilitatea nu ar aparține constructorului. Adrian Petre a declarat, în direct la Focus TV, că alunecările ar fi putut fi prevenite dacă în studiile realizate înainte de începerea lucrărilor ar fi fost prevăzute lucrări de consolidare.
“ Din punctul meu de vedere, din ce am văzut pe teren, problemele în acest punct ar fi trebuit constatate încă de la faza SF-ului și DALI-ului, și când s-a efectuat studiul geo, atunci ar fi trebuit să se pună în proiect consolidări pe mai multe zone. O să avem o ședință cu toți cei implicați la acel moment și vom lua măsurile ce se cuvin.”
Problemele cauzate de alunecările de
teren la Bisoca nu sunt izolate. Alte trei localități din
județul Buzău– Calvini, Vintilă Vodă și Blăjani- se confruntă
cu situații similare, însă, potrivit autorităților, nu
sunt afectate gospodării. Zonele cu risc sunt monitorizate
permanent.

Source URL: https://sansanews.ro/video-restrictii-de-circulatie-pe-drumul-care-duce-spre-bisoca-alunecarile-de-teren-au-produs-gauri-sub-terasament/