Poli Timișoara a mai făcut două mutări. Un tânăr de perspectivă și un portar de la CFR Cluj, sub comanda lui Dan Alexa

AcasăSportFotbalPoli Timișoara a mai făcut două mutări. Un tânăr de perspectivă și…

Poli Timișoara a mai făcut două mutări. Un tânăr de perspectivă și un portar de la CFR Cluj, sub comanda lui Dan Alexa

0
DISTRIBUIȚI

Foto: Politehnica Timișoara / Facebook

Alb-violeții au mai oficializat două transferuri în această iarnă, ajungând în total la șapte mutări. Cu Poli au mai semnat portarul Mihai Pînzariu, de la CFR Cluj, care păstrează o cotă dintr-un viitor transfer, respectiv mijlocașul Claudiu Savianu (foto, mijloc), care se afla în pregătiri cu timișorenii de la începutul anului.

Pînzariu (21 ani) e un portar care a fost împrumutat de ardeleni la FC Bihor, când orădenii au reușit promovarea în Liga 2, sezon în care a evoluat în aproape fiecare partidă, inclusiv cele de baraj. A revenit la CFR, unde nu a primit multe șanse, chiar dacă a făcut parte din lot atât la titlul din 2022, cât și la Cupa câștigată anul trecut.

“Sunt foarte bucuros să mă aflu aici. Mi-am dorit să ajung într-o echipă precum Poli Timișoara, cu ambiții foarte mari! Vreau să ajung cu echipa acolo unde-și merită locul. Pentru mine meciurile cu Poli Timișoara erau foarte speciale. Ținând cont de publicul care mereu e alături de echipă. Era un sentiment aparte pentru mine și mă bucur că voi avea parte de această susținere. Pentru mine e simplu, doar acesta e obiectivul – promovarea – și sunt 100% convins că se va întâmpla!”, a spus noul portar.

“Îi urez bun venit lui Mihai Pînzariu.

Este un jucător care a avut meciuri foarte tari la FC Bihor și a pus umărul la promovarea în Liga 2, ceea ce denotă că are niște calități excelente. A fost până ieri în lotul echipei mari a lui CFR Cluj, ceea ce nu este puțin lucru. În același timp doresc să-i mulțumesc clubului din Gruia și în special domnului Iuliu Mureșan, pentru promptitudinea pe care CFR Cluj a arătat-o în acordul de transfer între cele două cluburi. Menționez că CFR va rămâne cu un procent de coproprietate din drepturile federative ale lui Mihai Pînzariu, ceea ce denotă că e un jucător de perspectivă pe care ne vom putea baza. Îi urez multă baftă în competiția cu ceilalți pretendenți la postul de titular în poarta Politehnicii, pentru îndeplinirea obiectivului propus și asumat al echipei!”, a declarat Dinu Bara, directorul general al Politehnicii.

Poli îl mai are ca soluții pentru poartă și pe jimbolianul Sebastian Micu, sosit tot în această iarnă, dar și pe Mosoarcă și tinerii Enășescu și Traia.

Savianu (19 ani) a fost ultima dată jucătorul lui Dinamo. El a crescut până la 16 ani în Franța și acoperă mai multe posturi în linia de mijloc.

“Sunt fericit că am venit la Poli, că am încrederea coechipierilor și mai ales a antrenorului. Am trecut prin multe etape și obstacole în viață, care au fost dificile în ultimul timp. E un lucru bun care mi se întâmplă acum. Sunt fericit că vin să joc și vreau să ajut echipa cât pot de bine. Primul lucru important e să ne îndeplinim obiectivele colective și apoi vreau să le ating pe cele de pe plan personal“, a spus Claudiu Savianu pentru sspolitehnica.ro.

Țegle, Ailenei, Burlacu-Luca și Morar sunt ceilalți jucători care s-au alăturat Politehnicii. La capitolul despărțiri figurează deocamdată David Roșu, Fabian Roșu și Dennis Krista (toți la Ghiroda, ultimii doi împrumut), Pureca (împrumut la Sântana).

Poli joacă azi cu colega de serie Unirea Sântana, de la ora 11, pe stadionul Electrica. Intrarea este liberă iar meciul va fi transmis în direct pe canalul clubului: tinyurl.com/LIVEPoliTMvSantana.

Source URL: https://www.pressalert.ro/2026/01/poli-timisoara-a-mai-facut-doua-mutari-un-tanar-si-un-portar-de-la-cfr-cluj-sub-comanda-lui-dan-alexa/

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.