Directorul SCM Timișoara, Cătălin Costinaș, se află, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, la ultima zi de mandat. El a decis să renunțe la post, dar afirmă că sufletește – și nu numai – va rămâne alături de club.
„Plec din motive personale, dar plec cu sentimentul datoriei împlinite și al unui capitol dus la bun sfârșit. În această perioadă de mai mult de un an, s-au produs transformări importante: bazele sportive au trecut în administrarea SCM Timișoara, clubul a preluat proiectele cu finanțare nerambursabilă din domeniul sportului. Cele trei echipe de seniori ale clubului se găsesc în partea superioară a clasamentelor, rugby-ul câștigând trei trofee în 2025. Într-o formă sau alta, rămân alături de club, dar cedez fotoliul de director. Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat în acest răstimp și le doresc succes în continuare”, a transmis Cătălin Costinaș.
Cătălin Costinaș a devenit director al SCM Timișoara în decembrie 2024, în urma unui concurs organizat de Primăria Timișoara. Municipalitatea urmează să desemneze un director interimar în perioada imediat următoare.
Source URL: https://renasterea.ro/plecare-de-la-varful-scm-timisoara/
