Premierul Dacian Cioloş împlineşte 47 de ani

Dacian Cioloş s-a născut pe 27 iulie 1969, la Zalău şi a copilărit în satul bunicilor săi, la Pericei în Sălaj. Într-un interviu acordat revistei Sinteza, în 2014, Dacian Cioloş declara că îi plăcea mult să trăiască acolo şi să lucreze cu bunicii săi la câmp.

„Pentru mine şcoala întrerupea vacanţele, nu vacanţele şcoala. Şi n-a existat vacanţă pe care să nu mi-o petrec la bunici, la câmp. Acolo mă simţeam eu împăcat”, declara actualul premier.

Dacian Cioloş mai spunea că s-a îndreptat spre facultate „cu decizia fermă” de a urma horticultura, secţie, la acea vreme, în cadrul Facultăţii de Agricultură.

„Cum examenul era foarte greu, iar eu am făcut prostia să scriu o singură opţiune, nu am intrat la horticultură, deşi am avut media peste 9. M-am dus în armată, dar, înainte de încorporare, în vara aceea, am lucrat câteva luni la un IAS de lângă Zalău. Mi-a prins foarte bine acea primă experienţa profesională. atunci am învăţat multe şi am început să mă călesc profesional, acolo la bază, la umbra remorcii de tractor. Apoi am intrat la facultate, iar din ’90, în perioada studenţiei, am petrecut mai multe vacanţe în stagii în ferme din Europa, mai ales în Franţa”, a arătat Dacian Cioloş.

Potrivit CV-ului său, Cioloş a terminat în anul 1994 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, Facultatea de Horticultură, iar în perioada 1995-1996 a obţinut o diplomă de Agronomie Aprofundată, specializarea “Sisteme de producţie şi dezvoltare rurală” la Ecole Nationale Supérieure Agronomique ENSAR, Rennes, Franţa şi între anii 1996-1997 a făcut un master ştiinţific (DEA) în „Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) şi Université Montpellier.

Dacian Cioloş a deţinut portofoliul de la Ministerul Agriculturii în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, în timpul mandatul de premier al lui Călin Popescu-Tăriceanu, iar din iunie până în octombrie 2009 a fost preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Politici Agricole. În perioada 2010-2014 a fost comisar european pentru Agricultură, ulterior devenind consilier special al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Dacian Cioloş a fost învestit în funcţia de prim-ministru la data de 17 noiembrie 2015, ca urmare a depunerii mandatului Executivului condus de fostul premier Victor Ponta. Cioloş este căsătorit din 2000 cu Valerie Villemin, pe care a cunoscut-o în Franţa.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/premierul-dacian-ciolos-implineste-47-de-ani-542385


Analyse


2025-04-06 05:30:38

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Viata si cariera lui Dacian Ciolos

Entity Sentiment:

  • Dacian Ciolos: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 10)
  • Zalau: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Pericei: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Facultatea de Agricultura: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSAR: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSAM: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Universite Montpellier: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Ministerul Agriculturii: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Calin Popescu-Tariceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Comisia Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Jean-Claude Juncker: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Valerie Villemin: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • People
  • Politics
  • Biography

Language: romanian

Safety Moderation:

Excerpt: Articolul prezinta viata si cariera lui Dacian Ciolos, inclusiv educatia si experienta sa profesionala.

Summary: Articolul detaliaza viata si cariera lui Dacian Ciolos, mentionand nasterea sa in Zalau, copilaria petrecuta la Pericei, educatia in horticultura si agronomie in Romania si Franta, precum si cariera sa politica, inclusiv functiile de ministru al Agriculturii si comisar european pentru Agricultura. De asemenea, se mentioneaza casatoria sa cu Valerie Villemin si numirea sa ca prim-ministru al Romaniei in 2015.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.