Adriana Săftoiu propune PNL să-i retragă de pe liste pe parlamentarii cu 3-4 mandate

 

”Ştiu că e destul de greu să renunţi la un moment dat la ideea că eşti parlamentar, mai ales după ce ai trei-patru mandate, dar eu cred că ar trebui să fie şi o alegere a unor colegi care se află deja la al patrulea mandat şi când spun lucrul acesta mă refer la faptul că, zic eu, 16 ani pe care i-ai avut, uneori chiar 20 la dispoziţie să arăţi ţării ce poţi să faci pentru ea sunt suficienţiȚ, a declarat Adriana Săftoiu într-un interviu la RFI.

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai explicat că nu este susţinătoarea ideii că „oamenii tineri ca vârstă neapărat sunt cei mai buni, ba chiar cred că ai nevoie de experienţă parlamentară, dar în egală măsură, suntem într-un moment în care e limpede că cetăţenii au o reacţie nu foarte bună la figuri pe care le consideră deja erodate, de prea mult timp pe scena politicii, prea obişnuite în comoditate şi în privilegii (…)”

„Cred că PNL va trebui să aibă curaj şi să abordeze aceste liste parlamentare aşa cum o cer cetăţenii”, a declarat Adriana Săftoiu.

Inițiativa Adrianei Săftoiu referitoare la retragerea parlamentarilor cu mai multe de trei sau patru mandate, dacă ar fi aplicată, ar viza nume precum Crin Antonescu și Ioan Oltean, cu câte șase mandate, Vasile Blaga și Puiu Hașotti, cu cinci mandate la activ, Anca Boagiu (4 mandate), dar și Mihai Voicu sau Dan Motreanu, intrați în politică la începutul anilor 2000, care au ocupat funcții importante în partid în oricare dintre configurațiile de putere în PNL și care au deja câte trei mandate.

Adriana Săftoiu a avut un singur mandat de deputat și a demisionat înainte de încheierea mandatului.  

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/adriana-saftoiu-propune-pnl-sa-i-retraga-de-pe-liste-pe-parlamentarii-cu-3-4-mandate-544967


Analyse


2025-11-09 18:42:35

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2)

Subject: propunerea retragerii parlamentarilor cu 3-4 mandate

Entity Sentiment:

  • adriana saftoiu: positive (score: 0.5 magnitude: 1, occurrence: 4)
  • pnl: neutral (score: 0 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • crin antonescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.9, occurrence: 1)
  • ioan oltean: negative (score: -0.5 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
  • vasile blaga: negative (score: -0.4 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • puiu hasotti: negative (score: -0.45 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • anca boagiu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • mihai voicu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • dan motreanu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • rfi: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • retragerea parlamentarilor cu 3-4 mandate
  • curaj politic
  • experienta parlamentara
  • propunere retragere

KeyWords:

  • politica
  • mandate
  • renuntare
  • experienta

Excerpt: adriana saftoiu propune pnl sa retraga de pe liste parlamentararii cu 3-4 mandate. intr-un interviu la rfi, purtatorul de cuvant al pnl explica ca nu este nevoie de oameni tineri neaparat, dar experienta parlamentara este utila, iar cetatenii au o reactie negativa fata de figuri erodate si obisnuite in politica. initiativa ar viza nume ca crin antonescu, ioan oltean, vasile blaga, puiu hasotti,anca boagiu, mihai voicu si dan motreanu. saftoiu a avut un singur mandat de deputat si a demisionat.

Summary: acest articol discuta propunerea Adrianei Saftoiu de retragere a parlamentarilor cu 3-4 mandate. in articol se subliniaza ca cetatenii percep figurile cu multe mandate ca erodate si privilegiate, iar partidul ar trebui sa aiba curaj sa opereze schimbari pe listele de candidati. nume vizate includ crin antonescu, ioan oltean, vasile blaga, puiu hasotti,anca boagiu, mihai voicu si dan motreanu. Saftoiu a avut un singur mandat de deputat si a demisionat, sugerand schimbarea generationala in partid.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.