Cracovia, oras regal de poveste: calatorie in tinutul dragonului / FOTO
Turistul care pășește pentru prima dată în Centrul Vechi al Cracoviei are impresia că se întoarce în timp. Prin fața clădirilor medievale trec calești elegante, iar din turnul catedralei răsună din oră în oră sunete de trompetă. E o poveste fără sfârșit, căreia nici măcar ororile războiului n-au reușit să-i știrbească frumusețea și pe care ar fi păcat s-o ratați.
Agenția de turism Ultramarin vă invită, la sfârșit de primăvară colorată, într-un city-break de poveste: în frumosul oraș de pe malul râului Vistula, capitala culturală a Poloniei. Cracovia pare în permanență animată de un aer de bună dispoziție, iar acesta este dat în mod cert și de legenda balaurului învins de un cizmar. Pentru că a reușit să îl omoare chiar pe dealul Wavel, regele Krakus, fondatorul mitic al Cracoviei, i-a dăruit cizmarului mâna fiicei sale. Acum, pe deal se află o statuie-dragon care scoate foc la anumite ore din zi, aceasta fiind una dintre atracțiile Cracoviei. Pe celebrul deal Wavel se înalță și catedrala gotică cu același nume, care adăpostește mormintele regilor polonezi, dar și castelul regal, fostă reședință a regilor Poloniei, reconstruit în secolul al XIV-lea, când au fost ridicate și cele două turnuri, cel danez și cel numit „picior de găină”. Catedrala din vecinătatea castelului, locul încoronării regilor polonezi, este azi trezoreria suvenirelor naționale și a celor mai splendide opere de artă poloneze. De o frumusețe deosebită este Capela Sigismund, considerată o operă extraordinară a artiștilor renascentiști de la nord de Alpi. Castelul este de o frumusețe pitorească, cu meterezele sale cărămizii, turnurile înalte, porțile din fier și zidurile galbene.
O altă atracție a Cracoviei este cartierul evreiesc Kazimierz, renumit pentru sinagoga și monumentele sale pline de semnificații. Cartierul a fost fondat, în 1335, de regele Cazimir cel Mare și pe vremuri, în jurul anului 1495, a fost casa a peste 60.000 de evrei. Nu departe, mergând pe străzile cartierului, veți ajunge la clădirea în care a funcționat fabrica lui Schindler, industriașul german care a salvat de la moarte peste 1.000 de evrei, angajându-i la fabrica sa. În Cracovia, toate drumurile duc la Rynek Główny, Piața Veche. Aceasta este dominată de marea biserică gotică Sfânta Maria, cu vestitul său altar sculptat în lemn de tei, cel mai valoros altar gotic din Europa. Tot aici poate fi vizitată şi cea mai veche şi mare universitate din Polonia, Universitatea Jagello.
Dacă tot sunteți aici, Agenția de turism Ultramarin vă recomandă să vizitați complexul Auschwitz – Birkenau. Lagărul de la Auschwitz – Birkenau a fost cel mai mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale. Acestea aveau ca scop distrugerea unor minorități europene ca evreii sau țiganii, fiind situate la aproximativ 60 de km de Cracovia. Lagărele de la Auschwitz au fost un element major în perpetuarea Holocaustului. Spre sfârșitul anului 1944, Himmler decide că ,,problema evreiască” era rezolvată și ordonă distrugerea instalațiilor de exterminare. Toate detaliile acestei excursii le găsiți aici.

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Viceprimarul Ruben Laţcău reacționează după apariția unui graffiti cu atac la adresa USR, la Pasajul Solventul
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

6!! Transferuri. Claudiu Savianu (19 ani) a semnat cu Politehnica Timișoara
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Universitatea de Vest Timișoara urcă în clasamentul QS Europe University Rankings
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Reforma din sănătate și efectele utilizării inteligenței artificiale, dezbătute de ministrul Sănătății, la Timișoara
Test de provocare cu metacolină. Spitalul „Victor Babeș”, singura unitate sanitară din vestul României care a implementat această procedură
Antreprenorii din sănătate își unesc vocile. Prima federație patronală medicală pluridisciplinară cu acoperire națională, membră CONAF
Ambulatorul de Cardiologie al Clinicii ASCAR oferă evaluare completă și îngrijire continuă pentru pacienții cu boli cardiovasculare
Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025
Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților
Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”
Primăria Timișoara cere depunerea Planurilor de gestionare a deșeurilor medicale, obligatorie până la 1 martie 2026
Eficiență în domeniul sanitar! Spitalul MedLife Medici’s Timișoara marchează primul an de existență: un an de performanță, investiții și excelență medicală
Transferul Spitalului CFR de la Timișoara la un nou administrator e așteptată în lunile viitoare. Cel mai probabil la Județean
Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
Cei mai buni cârnați bănățeni, stabiliți în cadrul Worschkoschtprob, vor fi stabiliți în acest an la Săcălaz
Art Encounters a lansat catalogul Ștefan Bertalan: În ritmul lumii / In Tune with the Worl
Gașca Zurli, spectacol gratuit susținut la Iulius Town Timișoara, în acest weekend
Descoperiţi bijuteriile Budapestei într-o singură zi, cu As Tour Timişoara
Au început înscrierile pentru Festivalul-Concurs ”Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026
Trenduri online casino în 2026, pe segmentul de sloturi și jocuri de masă
De ce euforia câștigurilor ar trebui temperată atunci când câștigi la jocuri de cazino online: tehnici utile
La Fundația Art Encounters se deschide pe 23 ianuarie expoziția pictorului Radu Oreian, Retinal Vertigo
Weekend-ul copiilor, la Iulius Town: Expoziție educativă de Tarantule și reptile vii și Teatru de Păpuși
Sâmbătă e „Marea Descrăciuneală” la Iulius Town, iar vizitatorii pot pleca acasă cu una dintre decorațiunile LED din brad
Încep înscrierile la unul din cele mai așteptate concursuri populare. Festivalul Gelu Stan a ajuns la ediția a VIII-a
Publicul e așteptat la concertul „Voices & Visions” susţinut de Orchestra Facultății de Muzică și Teatru
Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest

Source URL: https://debanat.ro/2016/05/cracovia-oras-regal-de-poveste-calatorie-in-tinutul-dragonului-foto_161930.html