Tensiuni între miniştrii tehnocraţi

Au apărut primele conflicte între miniştrii tehnocraţi. Ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru, a criticat declaraţiile ministrului Cristian Ghinea privind o eventuală candidatură la alegerile parlamentare. În acest context, ea a vorbit despre duplicitatea unor tehnocraţi. Violeta Alexandru spune că obiectivul acestui Guvern nu este să se implice în politică.

 

Violeta Alexandru, ministru pentru Consultare Publică şi Dialog Civic: „Vreau să fim corecți unii cu ceilalți. De ce nu suntem fermi să asumăm ce ne dorim de fapt și jucăm în două luntrii? Eu am o problemă cu duplicitatea. Dacă știam de la începutul mandatului că termenul tehnocrat e până la începutul toamnei și din septembrie se schimbă regulile, poate făceam o proiecție a ce putem realiza, luam propriile decizii. Scopul nu a fost să ridicăm mâna cine candidează și cine nu, ci să fixăm niște reguli de echipă.”

În luna august, ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea spunea că şi-ar dori să candideze la parlamentare, într-o formulă cu Dacian Cioloş.

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene: „Nu pot să neg că aș dori să existe o formulă de a continua. Nu este decizia mea. E decizia premierului Dacian Cioloș. Suntem o echipă și nu o să fac un pas de capul meu singur . Voi candida într-o formulă pe care o decide, sau nu o decide, Dacian Cioloș.”

Iar premierul a declarat la postul public de televiziune că Executivul pe care îl conduce are un mandat limitat.

Dacian Cioloş, prim-ministru: „Acest guvern va merge până la alegeri. Acest mandat încerc să îl duc până la capăt, nu mi-am schimbat părerea, mi-am luat un angajament. Nu mă înscriu într-un partid politic, nu îmi fac partid și nu candidez la alegerile din acest an.”

Toată această discuţie a fost tranşată în Guvern. Vicepremierul Vasile Dîncu spunea recent că miniştrii care vor dori să facă politică vor trebui să plece de la Palatul Victoria.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/tensiuni-intre-ministrii-tehnocrati-562151


Analyse


2025-11-15 03:01:31

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.