Preşedintele UDMR: Gestul ambasadorului american e normal

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că a fost susprins de reacțiile „isterice” din partea autorităților și politicienilor, după ce ambasadorul american Hans Klem s-a fotografiat cu steagul Ținutului Secuiesc. De asemenea, Kelemen Hunor a subliniat că gestul ambasadorului american a fost „normal” și a dat asigurări că secuii nu intenționează să „fure” Ardealul, relatează News.ro.

kelemen hunor - fb (2)

„E un gest normal, fiindcă a primit un cadou, a primit cadou acest steag, acest simbol, şi s-a fotografiat. Nu este un gest împotriva României, împotriva românilor, şi am rămas extrem de surprins de reacţiile isterice, inclusiv la nivel extrem de înalt şi din partea liderilor politici”, a spus Kelemen Hunor, la RFI.

Liderul UDMR a afirmat că situaţia provocată de ambasadorul SUA arată că temerile Uniunii din ultima vreme sunt întemeiate şi că autorităţile nu tratează cu „respect şi echilibru” astfel de chestiuni.

„Maghiarii sunt cetăţeni loiali. De 100 de ani muncesc şi creează valori în România şi simt lipsa de respect, simt lipsa de încredere, simt neîncredere din partea autorităţilor statului şi văd acum relaţii extrem de greu de explicat la un gest al unui ambasador”, a mai spus Kelemen Hunor.

El a completat că ambasadorul SUA nu a mers doar în Ardeal, ci şi în Oltenia şi în alte zone tradiţionale. Kelemen a spus şi că nu trebuie să se sperie autorităţile şi românii că secuii vor „fura” Ardealul.

„Eu văd că de la Năstase, până la Diaconu, toată lumea din patru în patru ani se sperie că se fură Ardealul şi uite că nu s-a furat şi nu se va fura Ardealul, nu va lua niciun secui în spate Transilvania şi nu va fugi cu Transilvania din România”, a spus el.

Miercuri dimineaţă, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de ambasadorul SUA, Hans Klemm, ţinând în mână steagul Ţinutului Secuiesc.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a explicat că singurele steaguri importante pentru el sunt „cele ale Americii şi României”, iar fotografia în care el apare cu drapelul secuiesc „a fost făcută într-un context” în care a vrut să fie „politicos”.

„Singurele steaguri care contează pentru mine sunt cele ale Americii şi României. Fotografia respectivă a fost făcută într-un context în care doar am vrut să fiu politicos”, a declarat ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, miercuri, la Craiova.

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/kelemen-gestul-ambasadorului-american-e-normal-567056


Analyse


2025-04-04 00:07:07

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Reactii la gestul ambasadorului SUA

Entity Sentiment:

  • Kelemen Hunor: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Hans Klemm: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Ardeal: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Secui: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Antal Arpad: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Sfantu Gheorghe: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Oltenia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Craiova: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Kelemen Hunor considera gestul ambasadorului american Hans Klemm de a se fotografia cu steagul Tinutului Secuiesc ca fiind normal, criticand reactiile isterice ale autoritatilor si politicienilor romani.

Summary: Kelemen Hunor, presedintele UDMR, a declarat ca gestul ambasadorului american Hans Klemm de a se fotografia cu steagul Tinutului Secuiesc este normal si nu reprezinta un act impotriva Romaniei. Hunor a criticat reactiile isterice ale autoritatilor si politicienilor romani, subliniind ca secuii nu intentioneaza sa fure Ardealul. El a mentionat ca maghiarii sunt cetateni loiali Romaniei si ca lipsa de respect si incredere din partea autoritatilor este evidenta. Ambasadorul SUA a explicat ca fotografia a fost facuta intr-un context in care a dorit sa fie politicos.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.