Pericolul a trecut, Ioan Cojocari se poate intoarce la primarie

Longevivul secretar al Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, și-a băgat ochiul în ghips și a plecat în concediu medical. Se întâmpla la finalul lunii octombrie, când se aștepta sentința în procesul dintre primarul Nicolae Robu și Agenția Națională de Integritate (ANI). Ca să aibă destul timp de manevră, „Johnny de la primărie” (cum mai este cunoscut) și-a luat concediu până în luna ianuarie.

cojocari

Ce-i drept, Ioan Cojocari s-a operat la ochi, iar un concediu medical era binemeritat. Problema este întinderea acestuia. Fiindcă, deși aflat în concediu, Cojocari a fost prezent la destule evenimente mondene, nunți sau botezuri. Surse din primărie ne-au explicat și care a fost motivul pentru care Johnny și-a tras un concediu atât de lung, problema medicală fiind doar un pretext. Astfel, în cazul în care Robu pierdea procesul cu ANI și urma să fie destituit (așa cum mulți au prorocit prin urbe), secretarul trebuia să trimită la prefectură actele privind revocarea primarului din funcție.

Fidel cum îl știe un oraș întreg, implicit pentru a nu semna aceste acte, Cojocari și-a băgat ochiul în ghips, precum generalul Stănculescu cu piciorul, și dus a fost. Mare noroc, cu această ocazie, el a fost absent și de la disputele privind mafia imobiliară țigănească iscate în ultima perioadă chiar și la nivel central. Iar în mod cert, avea multe de spus și pe marginea acestui subiect. Oricum, „vremea rea” a trecut, iar Cojocari se va întoarce la slujbă înainte de terminarea concediului.

Autor

Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Un număr de 14 consilieri locali timișoreni au fost de acord ca spațiul fostei florării a Horticultura, din Piața Operei, să fie acordat asociației Seeds of Kenosis, din Giarmata, care se ocupă cu susținerea comunității rome din Cerneteaz. Desigur, subiectul a fost amplu disputat în plenul Consiliului Local Timișoara, iar acuzațiile și răspunsurile conducerii primăriei…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Ilie Bolojan nu exclude un guvern fără PSD, dar a adăugat că “nu e o ipoteză de lucru”

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, într-un interviu acordat RFI România, că nu exclude posibilitatea formării unui guvern minoritar fără PSD.  El a menţionat însă că nu e o ipoteză de lucru, iar stabilitatea politică rămâne esențială pentru România. Ilie Bolojan a spus marți într-un interviu la RFI România, când a fost întrebat despre un…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, într-un interviu acordat RFI România, că nu exclude posibilitatea formării unui guvern minoritar fără PSD.  El a menţionat însă că nu e o ipoteză de lucru, iar stabilitatea politică rămâne esențială pentru România. Ilie Bolojan a spus marți într-un interviu la RFI România, când a fost întrebat despre un…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Baschetbaliștii joacă în intermediară pe teren propriu

Liga Națională de baschet programează o nouă rundă, la mijlocul acestei săptămâni. SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu, miercuri, 28 ianuarie, ora 19:00, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a XIX-a (a patra din retur) și poate aduce a opta victorie consecutivă pe teren propriu pentru alb-violeți. Ei au jucat…

castelul huniade

Grenade și muniție din al doilea Război Mondial, găsite în șanțurile de la Castelul Huniade

O intervenție specială a avut astăzi la șantierul de la Castelul Huniade. Muncitorii care lucrează la reabilitarea celebrului edificiu au făcut o descoperire șocantă. Mai multe muniții de război au fost găsite, printre care și grenade. S-a trecut la sistarea lucrurului și anunțarea autorităților. La fața locului au venit repede pompierii militari de la ISU…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”
O intervenție specială a avut astăzi la șantierul de la Castelul Huniade. Muncitorii care lucrează la reabilitarea celebrului edificiu au făcut o descoperire șocantă. Mai multe muniții de război au fost găsite, printre care și grenade. S-a trecut la sistarea lucrurului și anunțarea autorităților. La fața locului au venit repede pompierii militari de la ISU…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Continental Anvelope împlinește 25 de ani de activitate la Timișoara și de implicare în comunitatea locală

Producătorul de anvelope Continental împlinește 25 de ani de activitate de producție la Timișoara, un sfert de secol de implicare în societate. În prezent cea mai modernă fabrică a germanilor, aceasta oferă locuri de muncă pentru aproximativ 3.000 de angajați, implicit pentru în jur de 9.000 de membri ai comunității. Azi, peste 80 milioane de…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”
Producătorul de anvelope Continental împlinește 25 de ani de activitate de producție la Timișoara, un sfert de secol de implicare în societate. În prezent cea mai modernă fabrică a germanilor, aceasta oferă locuri de muncă pentru aproximativ 3.000 de angajați, implicit pentru în jur de 9.000 de membri ai comunității. Azi, peste 80 milioane de…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”
Statul român nu funcționează prost. Funcționează exact atât cât trebuie pentru ca eșecul să fie administrabil, predictibil și profitabil pentru cei care îl controlează. După șapte episoade dedicate disfuncțiilor, tentația este să credem că avem un diagnostic complet. Ar fi o eroare comodă. Adevărata problemă nu este lipsa soluțiilor, ci stabilitatea unui regim în care… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Un număr de 14 consilieri locali timișoreni au fost de acord ca spațiul fostei florării a Horticultura, din Piața Operei, să fie acordat asociației Seeds of Kenosis, din Giarmata, care se ocupă cu susținerea comunității rome din Cerneteaz. Desigur, subiectul a fost amplu disputat în plenul Consiliului Local Timișoara, iar acuzațiile și răspunsurile conducerii primăriei… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Așa cum s-a întâmplat și cu cazul parcării din spatele magazinului Bega, Sorin Predescu, directorul Direcției de Cultură Timiș răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara împotriva instituției pe care o conduce, acum pe tema a ceea ce municipalitatea numește blocarea investiției la Pasarela Îndrăgostiților. Predescu contestă modul în care primăria lucrează, practicând ceea ce numește… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

O intervenție specială a avut astăzi la șantierul de la Castelul Huniade. Muncitorii care lucrează la reabilitarea celebrului edificiu au făcut o descoperire șocantă. Mai multe muniții de război au fost găsite, printre care și grenade. S-a trecut la sistarea lucrurului și anunțarea autorităților. La fața locului au venit repede pompierii militari de la ISU… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Accidentul petrecut marți, în jurul orei 13 lângă Lugoj a îndoliat mai multe țări. Șapte fani PAOK Salonic și-au pierdut viața, alți trei fiind răniți în cel mai grav incident rutier petrecut în Timiș în acest deceniu. Fanii Politehnicii, ca de atâtea ori se vor implica în acest caz, dorind să ajute victimele și familiile… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Primăria Timișoara va cere aprobarea consilierilor locali pentru documentația necesară operațiunii de reabilitare a clădirilor din cadrul Liceului Grigore Moisil, liceul și școala generală. Valoarea totală a proiectului este de 47 de milioane de lei, din care doar 26 sunt lucrările de construcții. Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara a finalizat documentația… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Numărul deceselor în cazul teribilului accident de la Lugojel a crescut la 7. Dacă pe loc au murit șase, încă o victimă s-a stins din cauza traumatismelor la spital. VIDEO: Atenție, imagini cu puternic impact emoțional Toate victimele sunt bărbați, din Grecia, care mergeau în Franța. Reamintim, un microbuz, care circula dinspre Caransebeș spre Lugoj,… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

În jurul orei 13:05, un apel la 112 anunța dezastrul. Un accident teribil, după o ciocnire între un autotren, microbuz și autocisternă, produs la Lugojel pe E70. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și un ATPVM… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Muzică balcanică, rock alternativ și energie urbană în mijlocul naturii, Electroruga Buzad revine în 2026 cu primele nume confirmate din line-up: Shantel & Bucovina Club Soundsystem, Om la lună, Implant pentru refuz și Omul cu Șobolani. Ajunsă la ediția cu numărul 4, Electroruga Buzad se pregătește a fi un festival de referință pentru județul Timiș… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”
La scurt timp de la conflictul dintre Primăria Timișoara și Direcția Județeană de Cultură Timiș pe tema parcării din spatele mgazinului Bega, municipalitatea acuză cealaltă instituție de blocarea unei investiții. Acum este vorba despre Pasarela Îndrăgostiților, trecerea pietonală peste Bega. Primăria spune că Direcția de Cultură încalcă propriile dispoziții anterioare print-un nou aviz negativ, care… Citeşte tot articolulCiteste articolul Proiectul acordării spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație, pentru 420 de euro, a trecut de plenul CLT. Fritz: ”Este un experiment, un avans de încredere”

Source URL: https://debanat.ro/2013/11/pericolul-a-trecut-ioan-cojocari-se-poate-intoarce-la-primarie_60685.html

Analyse

2026-02-18 19:33:37

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.