Bolojan a dat asigurări că PSD va prelua şefia Guvernului la rocada din aprilie 2027
Într-o discuţie cu investitorii străni, Ilie Bolojan a dat asigurări că PSD va prelua şefia Guvernului la rocada din aprilie 2027. Altfel, şi preşedintele şi premierul au respins varianta unui guvern minoritar. “Eu nu voi susţine o formulă de guverne minoritare. În contextul în care ne găsim, cu această aritmetică parlamentară complicată. Este de preferat să asigurăm o stabilitate politică”, a declarat Ilie Bolojan, premierul României. Atacat de social-democrati, dar şi de unii lideri din PNL, premierul se gândeşte să ceară un vot de încredere în interiorul propriului partid. Şi-ar pune, astfel, mandatul pe masă, iar liberalii ar trebui să decidă dacă îl mai susţin sau nu în fruntea Guvernului.
“Eu niciodată nu m-am agăţat de această funcţie şi nu problema care ţine de mine este cea mai importantă. Problema nu este să stai pe un post sau altul pentru că indiferent cine ar fi premierul României astăzi sau mâine problemele rămân”, a declarat Ilie Bolojan, premierul României. La rândul lor, liderii PSD din toată ţara se vor întâlni duminică la Vila Lac. Şi tot despre soarta coaliţiei se va discuta şi acolo. Săptămâna viitoare, şefii partidelor aflate la putere vor decide şi cum vor adopta reforma administraţiei şi măsurile de relansare economică – una dintre variante rămâne ordonanţa de urgenţă.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/ilie-bolojan-vrea-sa-ceara-vot-de-incredere-in-pnl-dupa-atacurile-unor-lideri-de-partid-644356.html
